Știri Sighet247.ro: 122 deţinuţi au fost eliberaţi în prima zi a noilor coduri
Bledea Gheorghe - Candidat independent pentru Camera Deputatilor
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei

Un număr de 122 de deţinuţi au fost puşi în libertate sâmbătă, 1 februarie, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale din noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

122  deţinuţi au fost eliberaţi în prima zi a noilor coduri De asemenea, pentru 176 de deţinuţi, a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, a mai precizat sursa citată.

Primul beneficiar al aplicării legii mai favorabile în cazul deţinuţilor din Capitală este un minor, care urma să fie transferat într-un centru educativ, în urma unei decizii luate de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

"Minorul nu a fost adus la instanţă. Comisia penitenciarului a trimis la tribunal dosarul acestuia, iar judecătorul a dispus încadrarea lui într-un centru educativ", a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.

Decizia instanţei a fost deja transmisă penitenciarului unde minorul execută pedeapsa.

La nivelul instanţei Tribunalului Bucureşti, a adăugat Laura Andrei, se mai află alte şapte dosare ce urmează a fi analizate, în urma cărora deţinuţii, inclusiv minori, ar putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile.

"Aceste opt dosare au reprezentat urgenţe. În zilele următoare, vor fi mult mai multe astfel de sesizări ale instanţei", a menţionat preşedintele Tribunalului Bucureşti.

Judecătorul Laura Andrei a mai precizat că, pe lângă dosarele aflate la TB, la Judecătoria Sectorului 5 se află pe rol 10 astfel de dosare, iar la Judecătoria Sectorului 4, cinci, în cazul cărora s-ar putea aplica, de asemenea, legea penală mai favorabilă.

Conform noului Cod penal, intrat în vigoare sâmbătă, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
O măsură educativă privativă de libertate se poate lua în următoarele cazuri: dacă minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Măsura internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani.

"Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie", prevede noul Cod penal.

Pe de altă parte, în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani; liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Măsura internării într-un centru de detenţie constă în

Demersuri pentru majorarea pensiilor minime până la 500 euro (2250) lei - Obiectivul al nouălea din oferta sa electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
Biroul Electoral Central a decis că panourile electorale cu Cătălin Cherecheş sunt ilegale
ANOFM: 500 lei pentru șomerii care se angajează cu normă întreagă cel puțin 3 luni
Banca Centrală a Rusiei a fost atacată de hackeri, frauda este de peste 30 de milioane de dolari
Un vaccin contra bolilor gingiilor ar putea îmbunătăți calitatea vieții a milioane de persoane
Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat că-și va prezenta demisia luni, în urma eșecului referendumului
Ioana Filimon din Timișoara a câștigat titlul de Miss România 2016
Moș Nicolae - obiceiuri și tradiții la noi și în lume
Elevii şi preşcolarii s-au întors luni la cursuri
BAIA MARE - Consilierul local Adrian Todoran (PMP) cere demisia primarului interimar Marinel Rob şi directorul Vasile Barbul
SIGHET - În 5 decembrie se vor aprinde luminițele Bradului de Crăciun din Centru
Grigore Leșe, nemulțumit după ce numele său a fost folosit fără drept de ALDE
Cenușa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată
AUSTRIA - Independentul Van der Bellen a câștigat alegerile prezidențiale
Paula Seling va concerta în Sighetu Marmației
Traficul auto este blocat în PTF Sighetu Marmației
Urmărit internaţional, depistat la P.T.F. Sighet
FOTO - Peste 40 kg tutun si țigări, confiscate de polițiștii de frontieră
Nicolae Iuga propune Campania de inițiativă civică „Opriți abuzurile Vital, accesul la apă este dreptul nostru!”
La o licitaţie la Paris, pistolul cu care Verlaine a tras asupra lui Rimbaud s-a vândut cu 434.500 de euro
În Bucureşti Societatea Ornitologică a reluat programul de protejare a păsărilor sălbatice
O CARTE, DUMINICA: „Primii noştri poeţi”
Gabriel Liiceanu: Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?
Anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor - Cel de-al optulea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
VIDEO: Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Maramureș. Șase utilaje de deszăpezire acționează în Pasul Gutâi
Autocar cu 46 de români la bord, implicat într-un accident în Ungaria. Patru persoane au fost rănite
IGPR: 34 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane au fost destructurate în primele zece luni ale anului
Ministrul Sănătății: Părinții vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, numai după ce se vor informa
Unele părți ale creierului „adorm” chiar și atunci când suntem treji
Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO
Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, acuzați de evaziune fiscală
VIDEO: Actrița Amy Schumer va interpreta rolul principal în filmul „Barbie”
Sesizări neobișnuite la Prefectura Maramureș. Ce reclamă maramureșenii reprezentantului Guvernului în teritoriu
Accident pe DN 18. Un autoturism a derapat și a intrat în coliziune cu o altă mașină
METEO - Vreme extrem de rece în Maramureş în zilele următoare