Știri Sighet247.ro: Alimente primite gratuit de la Uniunea Europeana scoase la vânzare în Baia Mare
Bledea Gheorghe - Candidat independent pentru Camera Deputatilor
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei
PMP Maramures

Situaţie inedită în municipiul Baia Mare. Mai mulţi trecători au fost acostaţi de un bărbat care încerca să vândă alimentele primite gratuit de la Uniunea Europeană. Preţul nu e deloc unul piperat, însă problema este alta. Faptul contravine legii, întrucât ajutoarele nu se comercializează.

Alimente primite gratuit de la Uniunea Europeana scoase la vânzare în Baia Mare Întâmplarea a fost semnalată de un băimărean care se afla într-una din dimineţile trecute în faţa Gării Baia Mare. „Era un bărbat care avea cutiile cu pachetele nedesfăcute. Spunea că le vinde la 1,5 milioane pe toate. Din câte ştiam eu, nu e voie. Dar se pare că unii nu consumă alimentele, ci se folosesc de ele să facă bani. Unii mor de foame, se agaţă de orice ajutor primit, iar alţii îşi bat joc, le vând. De asta e, uneori, păcat să ajuţi unii oameni nevoiaşi. Ei sunt nevoiaşi numai în aparenţă. Dacă primesc mâncare şi ei o vând? Probabil e mai importantă băutura decât hrana”, a reclamat băimăreanul.

Pachetele nu sunt de vânzare

Responsabilii din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Baia Mare spun că ajutoarele nu se comercializează, însă instituţia nu poate verifica traseul pachetelor după ridicarea lor de către beneficiari. „Pachetele cu alimente nu sunt de vânzare. Pe acele pachete scrie clar că este interzisă comercializarea lor. Noi nu putem şti ce fac beneficiarii acestor ajutoare după ce le ridică, nu avem cum să verificăm”, a explicat Bogdan Gavra, directorul Serviciului

Biroul Electoral Central a decis că panourile electorale cu Cătălin Cherecheş sunt ilegale
ANOFM: 500 lei pentru șomerii care se angajează cu normă întreagă cel puțin 3 luni
Banca Centrală a Rusiei a fost atacată de hackeri, frauda este de peste 30 de milioane de dolari
Un vaccin contra bolilor gingiilor ar putea îmbunătăți calitatea vieții a milioane de persoane
Premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat că-și va prezenta demisia luni, în urma eșecului referendumului
Ioana Filimon din Timișoara a câștigat titlul de Miss România 2016
Moș Nicolae - obiceiuri și tradiții la noi și în lume
Elevii şi preşcolarii s-au întors luni la cursuri
BAIA MARE - Consilierul local Adrian Todoran (PMP) cere demisia primarului interimar Marinel Rob şi directorul Vasile Barbul
SIGHET - În 5 decembrie se vor aprinde luminițele Bradului de Crăciun din Centru
Grigore Leșe, nemulțumit după ce numele său a fost folosit fără drept de ALDE
Cenușa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată
AUSTRIA - Independentul Van der Bellen a câștigat alegerile prezidențiale
Paula Seling va concerta în Sighetu Marmației
Traficul auto este blocat în PTF Sighetu Marmației
Urmărit internaţional, depistat la P.T.F. Sighet
FOTO - Peste 40 kg tutun si țigări, confiscate de polițiștii de frontieră
Nicolae Iuga propune Campania de inițiativă civică „Opriți abuzurile Vital, accesul la apă este dreptul nostru!”
La o licitaţie la Paris, pistolul cu care Verlaine a tras asupra lui Rimbaud s-a vândut cu 434.500 de euro
În Bucureşti Societatea Ornitologică a reluat programul de protejare a păsărilor sălbatice
O CARTE, DUMINICA: „Primii noştri poeţi”
Gabriel Liiceanu: Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?
Anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor - Cel de-al optulea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
VIDEO: Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Maramureș. Șase utilaje de deszăpezire acționează în Pasul Gutâi
Autocar cu 46 de români la bord, implicat într-un accident în Ungaria. Patru persoane au fost rănite
IGPR: 34 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane au fost destructurate în primele zece luni ale anului
Ministrul Sănătății: Părinții vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, numai după ce se vor informa
Unele părți ale creierului „adorm” chiar și atunci când suntem treji
Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO
Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, acuzați de evaziune fiscală
VIDEO: Actrița Amy Schumer va interpreta rolul principal în filmul „Barbie”
Sesizări neobișnuite la Prefectura Maramureș. Ce reclamă maramureșenii reprezentantului Guvernului în teritoriu
Accident pe DN 18. Un autoturism a derapat și a intrat în coliziune cu o altă mașină
METEO - Vreme extrem de rece în Maramureş în zilele următoare
GALERIE FOTO - Festivitatea dedicată Zilei Naționale a României la Sighet