Știri Sighet247.ro: Cei mai importanţi reprezentanţi ai Jandarmeriilor Europene, prezenţi la Bucureşti

Jandarmeria Română găzduieşte la Bucureşti, în perioada 05-07 mai a.c., al doilea grup de lucru sub preşedinţia română a Comitetului Interministerial de Nivel Înalt (CIMIN).

Cei mai importanţi reprezentanţi ai Jandarmeriilor Europene, prezenţi la Bucureşti CIMIN, factorul de decizie care guvernează Forţa de Jandarmerie Europeană (EUROGENDFOR), asigură coordonarea politico-militară, stabileşte comanda fiecărei operaţiuni în parte, precum şi condiţiile de întrebuinţare a Forţeide Jandarmerie Europeană. Începând cu acest an, România deţine, prin Jandarmeria Română şi Ministerul Afacerilor Externe, preşedinţia CIMIN.

La eveniment, alături de ofiţerii specialişti ai Jandarmeriei Române, participă delegaţii reprezentând cele nouă ţări membre, partenere şi observatoare ale EUROGENDFOR, precum şi reprezentanţi ai Comandamentului Permanent de la Vicenza, Italia (structura de comandă a EUROGENDFOR).

Dezbaterile în cadrul grupului de lucru vizează cooperarea cu reprezentanţii UE, ONU şi NATO, precum şi extinderea relaţiilor bilaterale cu reprezentanţii forţelor de poliţiecu statut militar ale altor state.

În acest context, se vor prezenta cele mai importante aspecte din cadrul misiunilor derulate sub egida organizaţiilor internaţionale (NATO - Afganistan, UE - Mali), precum şi posibilitatea iniţierii de noi misiuni în alte teatre de operaţii.

În ceea ce priveşte participarea României la misiunile derulate prin structura EUROGENDFOR, în perioada 2011-2014, Jandarmeria

VIDEO: Două femei afgane, descoperite la graniţă, ascunse în geamantane
VIDEO: Un cățel scos din flăcări a fost resuscitat de un pompier
VIDEO: Criza migrației pe continentul european, în centrul scenei tematice a Nașterii Domnului din acest an de la Vatican
Handbal feminin: România s-a calificat în grupele principale la EURO 2016 după ce a învins Croația
Solista Taylor Swift surprinde cu un nou cântec în duet cu Zayn
Românie, ce dor mi-a fost de tine!
Accident feroviar în Bulgaria: Cel puțin patru morți și 23 de răniți
MARAMUREȘ: Numărul de pneumonii a crescut cu peste 7% față de anul trecut. Doi maramureșeni au decedat
Greg Lake, cunoscutul membru al formaţiei engleze de rock progresiv „Emerson, Lake & Palmer” a murit
„Scrisoare către Sigheteni” a candidatului Iuga Nicolae (PMP) pentru funcția de deputat în Parlamentul României
Demersuri privind modificarea Codului penal pentru confiscarea în întregime a averilor dobândite pe căi ilicite - Economistul Gheorghe BLEDEA își încheie oferta electorală cu un obiectiv de zile mari
Scriitorul Romulus Rusan a murit pe 8 decembrie 2016, la vârsta de 81 de ani
Legea antifumat a fost modificată. Se poate fuma în spații închise
Poliţia Română a luat toate măsurile pentru desfășurarea în siguranță a alegerilor parlamentare din 11 decembrie
MARAMUREȘ: Polițiștii rutieri au acționat pentru siguranța participanților la traficul rutier
Șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice, depistați de polițiștii maramureșeni
Botoșănean condamnat la închisoare pentru înșelătorie și furt, prins de polițiști la Sarasău
Baia Mare - 871 pachete cu țigări de contrabandă confiscate de  polițiști
Maramureșean urmărit internațional depistat în P.T.F. Petea, în timp ce încerca să iasă din țară
Opt incendii lichidate de pompierii maramureșeni în ultimele trei zile
FOTO: Paula Seling a umplut sala de concerte „George Enescu”
PROIECT: Angajatorii care primesc în stagiu absolvenți de învățământ superior ar putea primi 1.350 lei lunar de la stat
Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă în favoarea ISIS a fost reținut de procurori
Examenul de definitivat în învățământ poate fi susținut și după trei încercări nereușite succesive
PSIHOLOG - Unii părinți educă niște mici monștri, mici sălbatici
Autoritățile germane lansează un program de sprijin de 150 de milioane de euro pentru migranții care nu rămân în Germania
România are o nouă aplicație dedicată sectorului forestier
Fotbal: Antrenorul Marius Șumudică, bucuros de calificare, a anunțat că pleacă de la Astra Giurgiu
Actorul Kirk Douglas împlinește astăzi 100 de ani
Peste 4.500 de români din diaspora au votat prin corespondență; Spania conduce în top
BULETIN RUTIER –  Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 9 decembrie
FOTO: Focuri de armă în Valea Vișeului pentru prinderea unor contrabandiști
Lege cu privire la stoparea defrișărilor ilegale a pădurilor, cu pedepse încadrate la subminarea economiei naționale - Al doisprezecelea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
SIGHET: Reabilitarea termică a blocurilor - soluția prezentată de către Nicolae Iuga, candidat pentru Camera deputaților (PMP)
Premierul Ungariei, Viktor Orban, la Satu Mare: În 1 Decembrie maghiarii nu au ce celebra