ANPC a făcut deja primele demersuri pentru a înlătura aceste etichete de pe produse și a transmis Asociației Marilor Rețele Comerciale o adresă în care scrie că „nu agreează introducerea în România a acestui sistem”. Astfel, în acest sens, ANPC a transmis deja comericanților că mai acceptă această etichetă nutri score doar până la terminarea stocurilor existente, însă nu mai târziu de 1 noiembrie.

Dispar etichetele nutri score din România

„Consumatorul mediu informat nu are bagajul de cunoștințe necesar pentru a lua orice decizie de tranzacționare, așa cum este ea indicată sau cum este sfătuit să o facă prin ambalarea produselor”, a declarat Horia Constantinescu, șeful ANPC

„Cei din nordul țării noastre consumă cu predilecție slănină. Slănina are, la acest moment, conform nutriscore, cel puțin litera D, dacă nu dublu D sau te miri ce altă notare. Dar cetățenii din zona respectivă au nevoie de un aport mai mare caloric. Da, în general, este mai bine să mâncăm cu toții salată și pește fiert, dar asta nu înseamnă că toți cetățenii europeni trebuie să fie influențați și să ia o decizie în condițiile în care aceasta nu reprezintă o variantă oficială agreată la nivelul întregii comunități europene”, a adăugat Constantinescu.

Eticheta „nutriscore” sau semafor are 5 culori, de la verde la roșu, în care verde închis înseamnă că un produs ar fi cel mai bun, așa cum sunt cerealele integrale sau legumele proaspete, iar roșu înseamnă că alimentul are foarte multe calorii și este mai puțin indicat pentru consum des, mai scrie sursa citată.

Ideea inscripționării produselor alimentare cu eticheta nutri score a apărut în Europa în urmă cu un an, atunci când OMS a cerut Comisiei Europene să impună în statele membre o etichetă accesibilă, ușor de înțeles, care să le indice consumatorilor cât de sănătos este un produs.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și