Măsurile au fost luate după ce, în ziua de 16.12. 2023, doi dintre inculpați au fost prinși în flagrant, în timp ce dețineau, într-o locuință închiriată, cantitatea de aproximativ 700 grame canabis (drog de risc) destinat comercializării către consumatori de pe raza județului Maramureș.

S-a reținut faptul că aceștia, în perioada mai-decembrie 2023 au procurat, deținut, intermediat sau comercializat direct cristal (3-CMC, drog de mare risc) și canabis, drog de risc.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, în aceeași perioadă, cel de al treilea inculpat a achiziționat de la ceilalți doi, atât droguri de risc (peste 200 grame canabis), cât și de mare risc (aproximativ 500 grame cristal), în scopul vânzării către consumatori, inclusiv minori, de pe raza aceluiași județ.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificată și ridicată cantitatea de 53 kilograme canabis, precum și alte mijloace de probă.

La data de 17.12.2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, a dispus arestarea preventivă a celor 3 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipale din Baia Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și Secției 5 Poliție Rurală Fărcașa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și