Știri Sighet247.ro: ÎPS Justinian Chira împlininește astăzi 93 de ani

Moment special ieri în viaţa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Înalt Prea Sfinţia Sa Justinian Chira, arhiepiscopul ortodox al locului, a fost sărbătorit pentru împlinirea a 93 de ani. La acest ceas aniversar, oficialităţile locale, credincioşi, preoţi şi alţi membri ai clerului ortodox maramureşean au ţinut să-l felicite şi să-i fie alături fiind prezenţi în Paraclisul Episcopal unde a fost săvârşită o slujbă de Te-Deum cu această ocazie.

ÎPS Justinian Chira împlininește astăzi 93 de ani Preasfintiul Justinian Chira, arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului, s-a nascut in ziua de 28 mai 1921, în localitatea Plopiş, în judeţul Maramureş, într-o familie de ţărani evlavioşi, la botez, primind numele de Ioan. În anul 1941 Ioan Chira a intrat ca frate la Mănăstirea Rohia, unde în anul 1942 a fost tuns în monahism, sub numele Iustinian. Tot în 1942 a fost hirotonit ierodiacon, apoi, în 1943, ieromonah. A devenit stareţ al acelei mănăstiri (1944 - 1973), unde a desfăşurat o apreciabilă activitate gospodărească şi pastorală. În 1948 a devenitprotosinghel, iar în 1967 arhimandrit.

A studiat la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj şi apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a obţinut licenţa. La 11 iunie 1973 Sinod BOR l-a ales episcop-vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titlul Maramureşanul, iar hirotonirea episcopală a avut loc în

„Scrisoare către Sigheteni” a candidatului Iuga Nicolae (PMP) pentru funcția de deputat în Parlamentul României
Demersuri privind modificarea Codului penal pentru confiscarea în întregime a averilor dobândite pe căi ilicite - Economistul Gheorghe BLEDEA își încheie oferta electorală cu un obiectiv de zile mari
Scriitorul Romulus Rusan a murit pe 8 decembrie 2016, la vârsta de 81 de ani
Poliţia Română a luat toate măsurile pentru desfășurarea în siguranță a alegerilor parlamentare din 11 decembrie
MARAMUREȘ: Polițiștii rutieri au acționat pentru siguranța participanților la traficul rutier
Șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice, depistați de polițiștii maramureșeni
Botoșănean condamnat la închisoare pentru înșelătorie și furt, prins de polițiști la Sarasău
Baia Mare - 871 pachete cu țigări de contrabandă confiscate de  polițiști
Maramureșean urmărit internațional depistat în P.T.F. Petea, în timp ce încerca să iasă din țară
Opt incendii lichidate de pompierii maramureșeni în ultimele trei zile
FOTO: Paula Seling a umplut sala de concerte „George Enescu”
PROIECT: Angajatorii care primesc în stagiu absolvenți de învățământ superior ar putea primi 1.350 lei lunar de la stat
Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă în favoarea ISIS a fost reținut de procurori
Examenul de definitivat în învățământ poate fi susținut și după trei încercări nereușite succesive
PSIHOLOG - Unii părinți educă niște mici monștri, mici sălbatici
Autoritățile germane lansează un program de sprijin de 150 de milioane de euro pentru migranții care nu rămân în Germania
România are o nouă aplicație dedicată sectorului forestier
Fotbal: Antrenorul Marius Șumudică, bucuros de calificare, a anunțat că pleacă de la Astra Giurgiu
Actorul Kirk Douglas împlinește astăzi 100 de ani
Peste 4.500 de români din diaspora au votat prin corespondență; Spania conduce în top
BULETIN RUTIER –  Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 9 decembrie
FOTO: Focuri de armă în Valea Vișeului pentru prinderea unor contrabandiști
Lege cu privire la stoparea defrișărilor ilegale a pădurilor, cu pedepse încadrate la subminarea economiei naționale - Al doisprezecelea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
SIGHET: Reabilitarea termică a blocurilor - soluția prezentată de către Nicolae Iuga, candidat pentru Camera deputaților (PMP)
Premierul Ungariei, Viktor Orban, la Satu Mare: În 1 Decembrie maghiarii nu au ce celebra
Noul Mers al Trenurilor 2016-2017 intră în vigoare începând cu 11 decembrie
România, clasată pe primele locuri în UE la ponderea salariilor scăzute în rândul angajaților
O minoră a murit și sora ei este în comă după ce împreună cu trei frați au mâncat fructe de zârnă
Carla`s Dreams, pentru al doilea an consecutiv în topul celor mai vizualizați artiști pe YouTube România
Statele UE au aprobat controalele sistematice la frontierele externe, inclusiv pentru cetățenii țărilor Schengen
Girafele sunt amenințate cu dispariția
Handbal feminin: Victorie de senzație a României la EURO 2016, în fața campioanei olimpice Rusia
Kim Kardashian și Kanye West nu mai locuiesc împreună
Peste 50 de maramureșeni au ajuns la spital cu fracturi și luxații în ultimele 3 zile
MARAMUREȘ - Controale în târguri, supermarketuri şi pensiuni turistice