Aceste comentarii, făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse Argumentî i Faktî, unele dintre cele mai dure la adresa Ucraina, vin după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

"Suntem în stare de război", a afirmat Dmitri Peskov în interviu, potrivit EFE.

Totul a început ca o "operaţiune militară specială", dar de "îndată ce această ”gaşcă” s-a adunat, iar Occidentul s-a implicat de partea ucraineană, pentru noi acesta a devenit un război", a declarat Peskov în interviul menţionat.

"Sunt convins de aceasta. Şi toţi trebuie să înţeleagă asta", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022.

"Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev", a spus reprezentantul Kremlinului, referindu-se la teritorii recunoscute la nivel internaţional ca fiind ale Ucrainei.

Rusia a evitat prin toate mijloacele să numească conflictul ucrainean "război", limitându-se la a-l numi "operaţiune militară specială", chiar dacă nu a reuşit să obţină o victorie rapidă la care spera, în timp ce invazia sa se prelungeşte de peste doi ani fără să se întrevadă o soluţie imediată, notează EFE.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și