ONG-iștii au pus toate tunurile pe membrii Consiliului de Administrație de la Mara Nord SA, firma de transport local, în al cărui for de conducere am fost numit și eu. Să vă explic în primul rând ce presupune calitatea de membru al unui aemenea for. Acționarul principal este obligat conform legii să numească la conducerea societăților din subordine un număr de membri care să coordoneze activitate respectivei societăți.

Aceștia, la rândul lor, numesc un director, căruia îi stabilesc anumite responsabilități, conform legii și a statutului societății, pentru bunul mers sau după caz, redresarea acesteia. Evident că cei numiți de către acționari, nu sunt chiar ultimii oameni din societate, cum deseori îi zugrăvesc unii, deoarece, chiar și consilierii locali, oricât i-am demoniza noi, nu pot fi manipulați astfel încât să numească în asemenea poziții tocmai niște nulități, deși există indivizi despre care nu prea știm ce au făcut în viață, altceva decât să critice tot ce se petrece sub soare, fie bun sau rău și pe care nu-i întreabă nimeni, ce-i îi recomandă pentru a cere socoteală tuturor, devreme ce ei nu dau
o asemenea socoteală pentru absolut nimic și nimănui, dat fiind faptul că nimeni nu are nici măcar curajul să le-o ceară.

Uite, le-o cer eu pentru a doua oară, să mergem la ANAF și să vedem din 1989 încoace, fiecare cât am cotizat și cât am agonisit, după care mai stăm de vorbă.

Unul dintre cei numiți în acest for, sunt eu, pe nume Petre Giurgi, tocmai cel din cauza căruia s-a declanșat acest scandal, deoarece publicând la două ziare, evident că devin incomod uneori. Nu sunt acceptat nici pentru faptul că nu am studii superioare și probabil pentru că nu voi putea face un dezastru cum au făcut cei cu studii superioare care ne-au condus de la revoluție încoace. Într-adevăr, indemnizația noastră a fost stabilită conform legilor în vigoare la 3.000 lei cum foarte bine postează un anume domn pe Facebook.

Ceea ce uită însă să menționeze domnul în cauză, este faptul că acești bani sunt impozitați ca orice alte venituri, cu 42%, astfel membrii acestui for vor primi în mână doar 1800 lei. Și încă ceva ce nu au aflat dar le spun eu acum, este faptul că imediat ce am fost numit ca membru al acestui for, în cadrul căruia am funcția de secretar, am fost invitat la Radio Sighet alături de noul director, ocazie cu care am declarat că la prima ședință de Consiliu local voi propune diminuarea acestei indemnizații, cel puțin cu o treime, ceea ce va însemna 2.000 brut, respectiv, aproximativ 1.200 net, iar acești bani, nu pe ședință cum s-a indus, ci pe lună, indiferent la câte ședințe va trebui să participăm.

Rețineți vă rog un aspect, membrii oricărui Consiliu de administrație, răspund inclusiv penal pentru deciziile pe care le iau și care uneori ar putea fi considerate ca fiind nu tocmai legale. Așadar, cine se leagă la cap, dacă nu-l doare, asumându-și anumite responsabilități efectiv gratuit, așa, de amorul artei, riscând să suporte în orice moment, rigorile legii. Deci, să fim serioși și să nu înghițim orice gălușcă globalistă fără a o trece prin filtrul rațiunii. Sunt absolut sigur că împreună cu noul director vom reuși să facem o echipă unită care să pună societatea de transport local pe făgașul cel bun. Revin cu detalii corecte în materialele rumătoare.

PETRE GIURGI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și