Știri Sighet247.ro: Papa Francisc a canonizat primii sfinţi ai pontificatului său
Bledea Gheorghe - Candidat independent pentru Camera Deputatilor
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei

Papa Francisc a canonizat duminică primii sfinţi ai pontificatului său, un italian, o columbiancă şi o mexicancă, informează EFE.

Papa Francisc a canonizat primii sfinţi ai pontificatului său Toţi au fost declaraţi sfinţi la orele locale 09:40 (07:40 GMT).

După intervenţia papei, a fost difuzată muzică sacră, iar privirile zecilor de mii de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru s-au îndreptat către faţada Bazilicii Sfântul Petru unde erau agăţate fotografii de mari dimensiuni ale măicuţelor latino-americane şi un covor care îi înfăţişa pe martirii din Otranto, oraş în sudul Italiei unde, în anul 1480, au fost decapitaţi 800 de martiri de trupele sultanului pentru că refuzaseră să se convertească la islam

„În onoarea Sfintei Treimi, pentru propăşirea credinţei catolice şi intensificarea vieţii creştine, cu autoritatea Domnului nostru Iisus Hristos, ai sfinţilor apostoli Petru şi Pavel...”, a rostit în latină suveranul pontif. „După o lungă chibzuinţă, invocând adesea ajutorul divin şi ascultând opiniile numeroşilor fraţi din episcopat, declarăm şi definim

Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO
Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, acuzați de evaziune fiscală
VIDEO: Actrița Amy Schumer va interpreta rolul principal în filmul „Barbie”
Sesizări neobișnuite la Prefectura Maramureș. Ce reclamă maramureșenii reprezentantului Guvernului în teritoriu
Accident pe DN 18. Un autoturism a derapat și a intrat în coliziune cu o altă mașină
METEO - Vreme extrem de rece în Maramureş în zilele următoare
Adrian Todoran, consilier local în Baia Mare, solicită o ședință de urgență a CL pentru a rezolva problema deszăpezirii
BAIA MARE - Campanie necurată a primarului Cătălin Cherecheș - BEC a dispus înlăturarea panourilor de propagandă electorală cu edilul arestat
Iuga Nicolae, candidat pentru Camera deputaților (PMP): Se impune reabilitarea urgentă a sălii de spectacole „Viorel Costin” (fosta sală „Studio”)
GALERIE FOTO: CENTRUL CULTURAL - Spectacol extraordinar susținut cu ocazia Zilei Naționale a României
Demersuri pentru anularea imunității parlamentarilor - Cel de-al șaptelea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
ANM: Vreme geroasă în toată țara, în această noapte
 Polgar Levente  Ioan, un aiudean de origine maghiară, a alergat joi, 1 decembrie, de la Aiud la Alba Iulia, fluturând drapelul naţional
Țesăturile de perete specifice României, introduse pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității
Târg de Crăciun la Borșa în perioada 2-4 decembrie
Rețeta pentru cel mai bun chec de post
Oficiul european de poliție - Statul Islamic pregăteşte noi ATACURI TERORISTE în Europa
Facilitate pentru românii din diaspora în procedura de achitare a taxelor și impozitelor
Tulburările mentale și afecțiunile fizice sunt interconectate
Orban: Guvernele care nu înțeleg opoziția oamenilor față de migrație vor fi înlăturate de la putere
Fotbal: Aproximativ 350 de foști jucători au fost victimele unor abuzuri sexuale la cluburile din Marea Britanie
România, locul doi în UE la populația în risc de sărăcie și excluziune socială
ANM: Maramureșul, sub cod portocaliu de viscol până la ora 14:00
Circulaţie de coşmar în Maramureş. Restricții de tonaj în Pasul Gutâi, vineri dimineaţă, din cauza ninsorii
Cod galben de vânt puternic și ninsori în Maramureș
Valoarea bonurilor de masă a crescut la 15 lei pe zi
Măsuri recomandate șoferilor în perioada sezonului de iarnă
Moscova mobilizează nave de război lângă Crimeea. Kievul efectuează teste de rachete
Norvegianul Magnus Carlsen din nou campion mondial la şah
Unul din șapte europeni purtători ai virusului HIV nu știe că este contaminat
Un tribunal din Ungaria l-a condamnat pe un migrant sirian la 10 ani de închisoare în urma unei revolte la granița cu Serbia
Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei la nivelul întregii țări, vineri și sâmbătă
Dinamo - Steaua 3-1, în derby-ul Ligii I
O fostă sclavă sexuală ajută victimele traficului de persoane să-și acopere marcajele cu tatuaje
Înșelătorie ieșită din comun: pisici rase și cu mustățile smulse, vândute drept exemplare de Sphynx