Știri Sighet247.ro: POLIŢIA ROMÂNĂ este alături de elevi la începutul noului an școlar
Bledea Gheorghe - Candidat independent pentru Camera Deputatilor
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei
PMP Maramures

Peste 200 de poliţişti s-au aflat în stradă, în zona şcolilor şi liceelor, cu ocazia începerii noului an şcolar.

POLIŢIA ROMÂNĂ este alături de elevi la începutul noului an școlar

Şeful Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, azi 15 septembrie, 213 poliţişti au fost alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, cu ocazia începerii unui nou an de învăţământ.

Cei 163 de poliţişti de ordine publică, 30 de poliţişti de la rutieră şi 20 de poliţişti de la alte structuri, au acţionat, suplimentar faţă de dispozitivul curent, în zona a 307 unităţi de învăţământ de pe raza judeţului.

Poliţiştii au acţionat pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.

Echipajele de poliţie rutieră au fost prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

POLIŢIA ROMÂNĂ UREAZĂ TUTUROR ELEVILOR MULT SUCCES ŞI NUMAI REALIZĂRI ÎN NOUL AN ŞCOLAR!

BAIA MARE - Consilierul local Adrian Todoran (PMP) cere demisia primarului interimar Marinel Rob şi directorul Vasile Barbul
SIGHET - În 5 decembrie se vor aprinde luminițele Bradului de Crăciun din Centru
Grigore Leșe, nemulțumit după ce numele său a fost folosit fără drept de ALDE
Cenușa lui Fidel Castro, înhumată într-o ceremonie privată
AUSTRIA - Independentul Van der Bellen a câștigat alegerile prezidențiale
Paula Seling va concerta în Sighetu Marmației
Traficul auto este blocat în PTF Sighetu Marmației
Urmărit internaţional, depistat la P.T.F. Sighet
FOTO - Peste 40 kg tutun si țigări, confiscate de polițiștii de frontieră
Nicolae Iuga propune Campania de inițiativă civică „Opriți abuzurile Vital, accesul la apă este dreptul nostru!”
La o licitaţie la Paris, pistolul cu care Verlaine a tras asupra lui Rimbaud s-a vândut cu 434.500 de euro
În Bucureşti Societatea Ornitologică a reluat programul de protejare a păsărilor sălbatice
O CARTE, DUMINICA: „Primii noştri poeţi”
Gabriel Liiceanu: Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?
Anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor - Cel de-al optulea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
VIDEO: Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Maramureș. Șase utilaje de deszăpezire acționează în Pasul Gutâi
Autocar cu 46 de români la bord, implicat într-un accident în Ungaria. Patru persoane au fost rănite
IGPR: 34 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane au fost destructurate în primele zece luni ale anului
Ministrul Sănătății: Părinții vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, numai după ce se vor informa
Unele părți ale creierului „adorm” chiar și atunci când suntem treji
Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO
Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, acuzați de evaziune fiscală
VIDEO: Actrița Amy Schumer va interpreta rolul principal în filmul „Barbie”
Sesizări neobișnuite la Prefectura Maramureș. Ce reclamă maramureșenii reprezentantului Guvernului în teritoriu
Accident pe DN 18. Un autoturism a derapat și a intrat în coliziune cu o altă mașină
METEO - Vreme extrem de rece în Maramureş în zilele următoare
GALERIE FOTO - Festivitatea dedicată Zilei Naționale a României la Sighet
Adrian Todoran, consilier local în Baia Mare, solicită o ședință de urgență a CL pentru a rezolva problema deszăpezirii
BAIA MARE - Campanie necurată a primarului Cătălin Cherecheș - BEC a dispus înlăturarea panourilor de propagandă electorală cu edilul arestat
Iuga Nicolae, candidat pentru Camera deputaților (PMP): Se impune reabilitarea urgentă a sălii de spectacole „Viorel Costin” (fosta sală „Studio”)
GALERIE FOTO: CENTRUL CULTURAL - Spectacol extraordinar susținut cu ocazia Zilei Naționale a României
Demersuri pentru anularea imunității parlamentarilor - Cel de-al șaptelea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
ANM: Vreme geroasă în toată țara, în această noapte
 Polgar Levente  Ioan, un aiudean de origine maghiară, a alergat joi, 1 decembrie, de la Aiud la Alba Iulia, fluturând drapelul naţional
Țesăturile de perete specifice României, introduse pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității