Știri Sighet247.ro: PROIECT: Tinerii vor putea obţine permisul de conducere de la vârsta de 16 ani

Dacă proiectul de lege pe care îl va depune săptămâna aceasta deputatul popularilor Petru Movilă (foto) va fi şi pe placul colegilor săi din Parlament, tinerii vor putea deveni şoferi înainte de a împlini 18 ani.

PROIECT: Tinerii vor putea obţine permisul de conducere de la vârsta de 16 ani

Orice persoană aptă din punct de vedere medical şi care a împlinit 16 ani îşi va putea lua permisul de conducere dacă trece examenul de dobândire a acestuia. Doritorii de permis vor fi supuşi unei testări psihologice mai ample, în aşa fel încât să facă dovada că nu au probleme din acest punct de vedere.

Odată trecut examenul, viitorii şoferi vor putea conduce doar maşini de până la 1000 cmc, iar timp de un an nu vor putea urca singuri la volan, ci doar cu un însoţitor care, la rându-i, trebuie să aibă o exeperienţă de minimum cinci ani în ale şofatului. "Cred că un tânăr la 16 ani este destul de matur pentru a putea conduce o maşină de capacitate cilindrică mică, adică de până la 1000 de cmc. În multe ţări din Europa şi în SUA adolescenţii au acest drept. Nu vor conduce însă singuri timp de un an, ci doar cu însoţitor cu experienţă care îl va ajuta să dobândească abilităţile necesare unui bun conducător auto", a declarat deputatul PMP pentru libertatea.ro.

Actorul Ion Besoiu a murit. Avea 85 de ani
Zăpada cu gust de jambon i-a înnebunit pe câinii dintr-o localitate slovenă
MINIVACANȚĂ - Guvernul a declarat zi liberă 23 ianuarie 2017
Minori cercetati de polițiștii maramureșeni pentru furt după ce au sustras parfumuri dintr-o societate comerciala
Nouă maramureșeni au rămas fără permis de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor
Maramureșean depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă
Băimărean arestat după ce a furat 10 telefoane mobile dintr-un magazin
Un sighetean și un tânăr din Baia Sprie au fost trimiși după gratii
ANM: Ger puternic în Maramureș și mai multe județe din țară
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 18 ianuarie
Pavel Năstase (Ministrul Educației): Avem în vedere realizarea unei legi a manualelor
Judecătorii au respins contestația fraților Tomoiagă, suspecți de asasinarea polițistului din Vișeu de Jos
ITPF Sighetu Marmației - Țigări descoperite în beciul unei case şi la frontiera verde
MARAMUREȘ: Peste 60 de sancțiuni contravenționale aplicate ieri de polițiști
Un tâmplar plecat la muncă în Germania a aflat că este medic la Spitalul Municipal Dorohoi
Consumul de ardei iute poate contribui la scăderea mortalității
Marea Britanie își va anunța ruperea completă de piața comună și uniunea vamală a UE
Desenele animate și influența acestora asupra copiilor
Pasul Gutâi va fi închis la primăvară
VIDEO: Directorul Muzeului de Etnografie Baia Mare, MORT DE BEAT ÎN BIROU
VIDEO - MARAMUREȘ: Polițiști sub acoperire accidentați de un șofer care nu știa că este filat
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 17 ianuarie
Pictorul băimărean Adrian Ghenie va expune din nou la New York
Lituania va construi un gard la frontiera cu Kaliningrad
METEO: Tempeaturi scăzute în această săptămână în Maramureș. Vremea se încălzește ușor de săptămâna viitoare
O sesiune de numai 20 de minute de exerciții fizice acționează ca un adevărat antiinflamator asupra corpului
Donald Trump prezice succesul Brexitului și dorește un acord comercial cu Londra
TENIS: Simona Halep, înfrângere neașteptată în primul tur la Australian Open
Actorii Kirsten Dunst și Jesse Plemons s-au logodit
MARAMUREȘ: Conducători auto depistați la volan fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice
Maramureșean cercetat sub aspectul comiterii a trei infracțiuni la regimul circulației rutiere după ce a provocat un accident
Tânăr din Moisei condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, încarcerat de polițiști
Societăți comerciale verificate de polițiștii maramureșeni pentru combaterea contrabandei cu tutun
Cererile pentru biletele de tratament se preiau începând de astăzi
PLANURI - Anul 2017 ar urma să aducă lucrări importante la DN 18 Moisei – Cârlibaba