În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează "previzibil şi deliberat", iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel "critic zero" de către Washington şi Bruxelles, relatează Agerpres, care citează Reuters.

"Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei", a mai spus Gruşko.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o "operaţiune militară specială" în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei.

NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile.

Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și