Știri Sighet247.ro: SFINȚIRE CU PERIPEȚII la Vișeu de Sus - Soborul de Sfinți Părinți, Primarul, Viceprimarul și alți politruci au dat o trântă cu tot cu scenă

Astăzi, 5 iulie a.c., la Vișeu de Sus a avut loc Sfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Biserică nou-construită în zona Tanin. Lume multă, sobor de preoți, înalți prelați, Preafericitul Iustin Sigheteanul, primarul localității Coman Vasile, viceprimarul Filip Adi, diverși consilieri locali, politruci și aplaudaci.

SFINȚIRE CU PERIPEȚII la Vișeu de Sus - Soborul de Sfinți Părinți, Primarul, Viceprimarul și alți politruci au dat o trântă cu tot cu scenă

Cum toți doreau să fie pe scenă, aceasta s-a supraîncărcat, nefiind calculată la burțile prea-fericiților preoți și politicieni, cedând când le-a fost lumea mai dragă. Astfel, cu toții au dat o sfântă trântă de pământ cu scenă cu tot, creându-se un moment de panică, în timp ce protagoniștii cădeau unii peste ceilalți în aplauzele publicului larg.

Din informațiile parvenite la redacție, nicio persoană nu a fost rănită, aceștia alegându-se doar cu o sperietură zdravănă. Gura lumii din Vișeu afirmă că Bunul Dumnezeu nu a mai putut suferi atâta fariseism pe scena șubredă, lăsând-o să se destrame cu farisei cu tot.

Imediat după incident, întreaga ceremonie s-a mutat pe scările Bisericii, iar Preafericitul Iustin Sigheteanul a afirmat că acest „mic incident” este „o încercare de la Dumnezeu pentru toți cei care au clădit acest Sfânt Lăcaș de Rugăciune”.

Așteptăm poze și / sau video de la incident de la cititorii din Vișeu pentru a le publica pe Sighet 247 - email: info@sighet247.ro

Actorul Ion Besoiu a murit. Avea 85 de ani
Zăpada cu gust de jambon i-a înnebunit pe câinii dintr-o localitate slovenă
MINIVACANȚĂ - Guvernul a declarat zi liberă 23 ianuarie 2017
Minori cercetati de polițiștii maramureșeni pentru furt după ce au sustras parfumuri dintr-o societate comerciala
Nouă maramureșeni au rămas fără permis de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor
Maramureșean depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă
Băimărean arestat după ce a furat 10 telefoane mobile dintr-un magazin
Un sighetean și un tânăr din Baia Sprie au fost trimiși după gratii
ANM: Ger puternic în Maramureș și mai multe județe din țară
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 18 ianuarie
Pavel Năstase (Ministrul Educației): Avem în vedere realizarea unei legi a manualelor
Judecătorii au respins contestația fraților Tomoiagă, suspecți de asasinarea polițistului din Vișeu de Jos
ITPF Sighetu Marmației - Țigări descoperite în beciul unei case şi la frontiera verde
MARAMUREȘ: Peste 60 de sancțiuni contravenționale aplicate ieri de polițiști
Un tâmplar plecat la muncă în Germania a aflat că este medic la Spitalul Municipal Dorohoi
Consumul de ardei iute poate contribui la scăderea mortalității
Marea Britanie își va anunța ruperea completă de piața comună și uniunea vamală a UE
Desenele animate și influența acestora asupra copiilor
Pasul Gutâi va fi închis la primăvară
VIDEO: Directorul Muzeului de Etnografie Baia Mare, MORT DE BEAT ÎN BIROU
VIDEO - MARAMUREȘ: Polițiști sub acoperire accidentați de un șofer care nu știa că este filat
BULETIN RUTIER - Cum se circulă pe drumurile din Maramureș astăzi, 17 ianuarie
Pictorul băimărean Adrian Ghenie va expune din nou la New York
Lituania va construi un gard la frontiera cu Kaliningrad
METEO: Tempeaturi scăzute în această săptămână în Maramureș. Vremea se încălzește ușor de săptămâna viitoare
O sesiune de numai 20 de minute de exerciții fizice acționează ca un adevărat antiinflamator asupra corpului
Donald Trump prezice succesul Brexitului și dorește un acord comercial cu Londra
TENIS: Simona Halep, înfrângere neașteptată în primul tur la Australian Open
Actorii Kirsten Dunst și Jesse Plemons s-au logodit
MARAMUREȘ: Conducători auto depistați la volan fără permis sau sub influența băuturilor alcoolice
Maramureșean cercetat sub aspectul comiterii a trei infracțiuni la regimul circulației rutiere după ce a provocat un accident
Tânăr din Moisei condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, încarcerat de polițiști
Societăți comerciale verificate de polițiștii maramureșeni pentru combaterea contrabandei cu tutun
Cererile pentru biletele de tratament se preiau începând de astăzi
PLANURI - Anul 2017 ar urma să aducă lucrări importante la DN 18 Moisei – Cârlibaba