Știri Sighet247.ro: Unităţile de învăţământ vor încheia CONTRACTE EDUCAŢIONALE cu părinții elevilor
Bledea Gheorghe - Candidat independent pentru Camera Deputatilor
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei
Nicolae Iuga Deputat - PMP Sighetu Marmatiei

Unităţile de învăţământ preuniversitar vor încheia cu părinţii sau cu tutorii legali, în momentul înscrierii antepreşcolarilor, preşcolarilor sau a elevilor în registrul unic matricol, un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, prevede un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei Naţionale, conform România TV.

Unităţile de învăţământ vor încheia CONTRACTE EDUCAŢIONALE cu părinții elevilor

Contractul va fi particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar prin decizia consiliului de administraţie, după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor, potrivit Agerpres.

Potrivit proiectului, contractul este valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar iar eventualele modificări se pot realiza printr-un un act adiţional acceptat de ambele părţi.

Contractul educaţional va cuprinde în mod obligatoriu: datele de identificare a părţilor semnatare, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata valabilităţii contractului, alte clauze.

Neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul educaţional de către personalul unităţii de învăţământ constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit legii.

Nicolae Iuga propune Campania de inițiativă civică „Opriți abuzurile Vital, accesul la apă este dreptul nostru!”
La o licitaţie la Paris, pistolul cu care Verlaine a tras asupra lui Rimbaud s-a vândut cu 434.500 de euro
În Bucureşti Societatea Ornitologică a reluat programul de protejare a păsărilor sălbatice
O CARTE, DUMINICA: „Primii noştri poeţi”
Gabriel Liiceanu: Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?
Anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor - Cel de-al optulea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
VIDEO: Circulație în condiții de iarnă pe drumurile din Maramureș. Șase utilaje de deszăpezire acționează în Pasul Gutâi
Autocar cu 46 de români la bord, implicat într-un accident în Ungaria. Patru persoane au fost rănite
IGPR: 34 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane au fost destructurate în primele zece luni ale anului
Ministrul Sănătății: Părinții vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, numai după ce se vor informa
Unele părți ale creierului „adorm” chiar și atunci când suntem treji
Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România, un important membru NATO
Cristiano Ronaldo și Jose Mourinho, acuzați de evaziune fiscală
VIDEO: Actrița Amy Schumer va interpreta rolul principal în filmul „Barbie”
Sesizări neobișnuite la Prefectura Maramureș. Ce reclamă maramureșenii reprezentantului Guvernului în teritoriu
METEO - Vreme extrem de rece în Maramureş în zilele următoare
GALERIE FOTO - Festivitatea dedicată Zilei Naționale a României la Sighet
Adrian Todoran, consilier local în Baia Mare, solicită o ședință de urgență a CL pentru a rezolva problema deszăpezirii
BAIA MARE - Campanie necurată a primarului Cătălin Cherecheș - BEC a dispus înlăturarea panourilor de propagandă electorală cu edilul arestat
Iuga Nicolae, candidat pentru Camera deputaților (PMP): Se impune reabilitarea urgentă a sălii de spectacole „Viorel Costin” (fosta sală „Studio”)
GALERIE FOTO: CENTRUL CULTURAL - Spectacol extraordinar susținut cu ocazia Zilei Naționale a României
Demersuri pentru anularea imunității parlamentarilor - Cel de-al șaptelea obiectiv din oferta electorală a economistului Gheorghe BLEDEA
ANM: Vreme geroasă în toată țara, în această noapte
 Polgar Levente  Ioan, un aiudean de origine maghiară, a alergat joi, 1 decembrie, de la Aiud la Alba Iulia, fluturând drapelul naţional
Țesăturile de perete specifice României, introduse pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității
Târg de Crăciun la Borșa în perioada 2-4 decembrie
Rețeta pentru cel mai bun chec de post
Oficiul european de poliție - Statul Islamic pregăteşte noi ATACURI TERORISTE în Europa
Facilitate pentru românii din diaspora în procedura de achitare a taxelor și impozitelor
Tulburările mentale și afecțiunile fizice sunt interconectate
Orban: Guvernele care nu înțeleg opoziția oamenilor față de migrație vor fi înlăturate de la putere
Fotbal: Aproximativ 350 de foști jucători au fost victimele unor abuzuri sexuale la cluburile din Marea Britanie
România, locul doi în UE la populația în risc de sărăcie și excluziune socială
ANM: Maramureșul, sub cod portocaliu de viscol până la ora 14:00
Circulaţie de coşmar în Maramureş. Restricții de tonaj în Pasul Gutâi, vineri dimineaţă, din cauza ninsorii