Știri Sighet247.ro: De râsu-plânsu: Un sac cu bani a căzut în drum din mașina poștei

Un sac cu bani a fost pierdut, printr-o gaură din caroserie, din maşina poştei și s-au împrăștiat pe drum, în dreptul localităţii Tomeşti, judeţul Iaşi. Localnicii și şoferii din trafic s-au oprit în trafic să culeagă banii suflați de vânt.

 De râsu-plânsu: Un sac cu bani a căzut în drum din mașina poștei

Şoferul nu şi-a dat seama că ar fi pierdut banii. De altfel, chiar polițiștii au alertat Poșta Română.
Autorităţile din Tomeşti s-au sesizat când au observat că pe raza localităţii erau oprite zeci maşini, iar oamenii culegeau bani de pe şosea.

Din cei 13.000 de lei, în bancnote de valoare mică, care se aflau în sac, polițiștii au reușit să recupereze doar aproximativ 500 de lei. Banii au fost înapoiați conducerii Poștei.

Banii nu erau transportaţi cu o maşină securizată, ci cu un autoturism al poştei. Mașina transporta corespondență, colete și saci cu bani.
Contactat de EVZ, purtătorul de cuvânt al Poștei Române, Dan Dumitrescu, a explicat că s-a demarat o anchetă. Întrebat dacă mașina trebuia să fie scurizată și care sunt normele care trebuie respectate atunci când se transporta valori prin curieratul Poștei Române, Dumitrescu a explicat că aceste norme sunt cofidențiale și că nu poate preciza nimic.

Potrivit legii, transportul de bunuri și valori trebuie securizat și se face sub pază. „S-a demarat o anchetă, iar după finalizarea ei vom putea spune cu exactitate ce s-a întâmplat”.

FOTO - Bătaie în cartierul Tudor Vladimirescu în miez de noapte. S-a lăsat cu răniți, spital și poliție
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 28 iulie
VITAL - Furnizarea apei potabile va fi sistată timp de câteva ore în cartierul Unirii din Sighet
Covasna - Măsuri drastice împotriva cerșetoriei; autoritățile propun decăderea din drepturi a părinților care trimit copiii la cerșit
OFICIAL – Alimentele vândute în România sunt mai de prostă calitate decât în alte țări UE. Ce au arătat ANALIZELE comparative
Roaming-ul gratuit va scumpi abonamentele și cartelele
Premierul Tudose va explica „tâmpenia contribuțiilor” la Pensii și Sănătate
Se amână intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice
Justin Bieber, implicat într-un accident rutier
STUDIU - Jumătate din atomii din corpul uman au fost aduși in galaxia noastră de vânturile intergalactice
OCOLUL SILVIC TÂRGU LĂPUȘ - Șase angajați, arestați preventiv
FOTBAL JUDEŢEAN - Calendarul AJFMM
Chinezii devin oficial patronii Rompetrol
Angelina Jolie rupe tăcerea în legătură cu divorțul de Brad Pitt
VIDEO - Accident într-un parc de atracții din Ohio: Un mort și șapte răniți
Marius Cezar Pantea, revocat din funcția de director general al Loteriei Române
Banca Românească a fost preluată de grupul financiar maghiar OTP
SATU MARE: „Nu parcați, pericol de pană” - Autorul indicatorului buclucaș a fost amendat
PROGRAM NORMAL - Serviciul Pașapoarte Maramureș lucrează în 14 august
O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Ce mesaj trimit hoții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 27 iulie
JAF LĂSAT CU CRIMĂ - Cinci români arestați pentru uciderea unui italian în vârstă de 72 de ani
HG - Absolvenții cu 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi sume de bani substanțiale
Un vaccin împotriva diabetului de tip 1 ar putea fi testat pe oameni începând de anul viitor
Furnizare apei potabile, sistată temporar pe două străzi din Sighetu Marmației din cauza unei avarii
O tânără s-a aruncat aseară de pe un pod în râul Vișeu cu scopul de a se sinucide
MARAMUREȘ - Șapte persoane reținute după ce Poliția a descins la persoane bănuite de comiterea de INFRACŢIUNI SILVICE, EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI
ALERTĂ CU BOMBĂ PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CLUJ – Un bărbat a fost reținut de către polițiști
Cauza accidentului din Ungaria, în care trei romani au murit iar șase au fost răniți, ar fi că șoferul microbuzului a adormit la volan. O persoană decedată este din Sighet
Peste două milioane de euro pentru reabilitarea școlilor din Sighetu Marmației
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 26 iulie
DE VARĂ - Salata cu „de toate”
Leul s-a apreciat ușro față de euro și dolar
Șase tineri au fost admiși în programul de internship al Instituției Prefectului
BAIA MARE: CARAVANA FILMELOR NEXT – 3 seri de picnic și cinema sub clar e lună