Star Trek: Voyager este una dintre cele mai longevive serii ale universului Start Trek, având nu mai puțin de 7 sezoane. Serialul prezintă aventurile întâmpinate de nava USS Voyager în incercarea de a se întoarce acasă, după naufragiul din Delta Quadrant, situată într-o zonă îndepărtată a galaxiei Calea Lactee.

Stargate este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate universuri science fiction care tratează luptele dintre omenire și extratereștrii cu puteri supranaturale. Filmul original care a dat startul fenomenului global a fost continuat, printre altele, cu un roman, trei seriale (Stargate SG-1, Stargate Atlantis și Stargate Universe), o serie de desene animate (Stargate Infinity).

În afara celor doi piloni ai universului SF, Picardo a interpretat zeci de personaje în filme și seriale de success precum Kojak, Supernatural, The Wonder Years (pentru care a și primit o nominalizare la Premiile Emmy), Ally McBeal, Bones, Hawaii Five 0, The Mentalist, Lucifer și lista poate continua.

Pasiunea lui Robert Picardo pentru spațiu nu s-a rezumat doar la roluri iconice în producții SF. Actorul este și membru în consiliul director al Planetary Society, un ONG fondat de Carl Sagan, Bruce Murray și Louis Friedman și care are ca obiective cercetarea, promovarea și advocacy pentru proiecte care au ca temă astronomia, inclusiv strângeri de fonduri pentru misiuni NASA. Societatea are peste 60.000 de membri în întreaga lume, printre care se numără și celebrul astrofizican Neil deGrasse Tyson.

Robert Picardo este primul din cei 6 actori care vor fi invitați să participe la East European Comic Con.

Precedenta ediție i-a adus în fața fanilor pe Daniel Gillies (The Originals), Andrew Scott (Sherlock), Jim Beaver (Supernatural), Chris Rankin (Harry Potter), Staz Nair și Gethin Anthony (Game of Thrones), ilustratorii David Lloyd (co-creator V for Vendetta), Maya și Yehuda Devir și Guillermo Ortego. De asemenea, cei 48.000 de vizitatori s-au bucurat de oferte bogate din partea expozanților, de jocuri noi și echipamente IT de ultimă generație, dar și de o zonă relaxantă de boardgames, au testat și jocuri pe bază de Virtual Reality, s-au fotografiat pe Tronul de Fier și au reușit să treacă Dincolo de Zid în singurul Escape Room mobil din Europa cu tematica Game of Thrones.

Cea de-a șaptea ediție East European Comic Con nu se va lăsa mai prejos și va oferi publicului noi și noi experiențe de neuitat.

Abonamentele "Early Blind" pentru 3 zile sunt acum disponibile online la pretul de 65 Ron pe www.comic-con.ro și în Magazinele Cărturești (via Myticket / Entertix)