Mărțișorul este un calendar simbolic reprezentat de un șnur bicolor alb-roșu, care adună zilele, săptămânile și lunile anului în două anotimpuri, iarnă și vară. Acesta este dăruit de l martie, ziua Dochiei, străvechi început de an agrar.

Generalizat astăzi la sate și orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept, sau legat la mână, una sau mai multe zile.

Tradiția mărțișorului este o moștenire românească veche de peste 8 000 de ani, iar mărțișorul își are originea în credințele și practicile agrare de atunci. În România, cele mai vechi dovezi ale sărbătorii tradiționale de mărțișor au fost găsite de arheologi la Schela Cladovei, în Mehedinți fiind vorba despre pietre de râu cu urme de vopsea albă și roșie, culorile a căror împletire simbolizează geneza și regenerarea vieții.

Pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două părți.

Potrivit altor surse, mărțișoarele constau în monede care erau atârnate de fire subțiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui. Erau purtate până când înfloreau copacii, apoi erau atârnate de crengile acestora.

Unele legende populare identificate de etnologi ca fiind de filieră geto-dacă spun că firul Mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, acestea se referă și la zilele Dochiei, cele nouă Babe și obiceiurile legate de acestea. Dochia toarce firul anului primăvara, la nașterea anului agrar, asemeni Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere.

Simbolul șnurului realizat din cele două părți răsucite a fost inițial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească. Pe acea vreme șnurul era alcătuit din alte două culori: alb și negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, și simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauza partea roșie din mărțișor reprezintă sângele și sacrificiul, șnurul schimbându-și culorile din negru cu alb în roșu cu alb.

Șnurul era făcut de femei, și era purtat fie la piept fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărțișorul, ci și tinerii și adulții. Mai mult, era legat și la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.

Mărțișorul se poartă până când se arată semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie este aruncat în direcția de unde vin păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele și dă-mi albetele". În unele regiuni, mărțișorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate și se agață de crengile unui copac. Se crede că dacă pomul va rodi, omul va avea noroc.

Dacă în satele transilvănene, mărțișorul se agăța și la porți, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta găleților, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viața, puterea regeneratoare care se crede că ar fi stimulată prin însăși "culoarea vieții", în Dobrogea, Mărțișorul se purta până la venirea berzelor, apoi era aruncat spre înaltul cerului ca norocul să fie mare și înaripat.

Întrucât Mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și aromâni, singura diferență fiind aceea că, în timp ce la români mărțișorul se poartă începând cu ziua de 1 martie, la aromâni mărțișorul se punea în ajunul sărbătorii. De la aromâni, obiceiul a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.

În zilele noastre, mărțișorul, format din două șnururi împletite, este un simbol al primăverii, iar sărbătoarea Mărțișorului simbolizează renașterea vieții, reîntoarcerea la viață.