Acoperământul Maicii Domnului este evenimentul pe care îl prăznuieste Biserica spre a aminti că prin rugăciune se poate primi ajutorul Maicii Domnului.

Pocroavele – pregătirea ogoarelor pentru iarnă
Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului mai este cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de Pocroave. În această zi începe pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece. Denumirea de „Pocroavele“, este un cuvânt slavon care înseamnă acoperirea pământului cu brumă sau cu zăpadă.

Acoperământul Maicii Domnului: Semnificații
Semnificația sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului provine de pe vremea Sfântului Andrei cel Nebun din Constantinopol. Acesta, împreună cu mai mulți creștini au zărit-o pe Fecioara Maria, pe Sfântul Ioan Botezătorul și cete îngerești, în timpul săvârșiri unei slujbe din Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.

În acea perioadă, Constantinopolul era sub invazia rușilor din anul 907 sau 911. Potrivit scrierilor, Maica Domnului a intrat în mijlocul Bisericii, a îngenunchiat și, cu al său chip inundat de lacrimi, a rămas în rugăciune pentru mai mult timp. Se spune că după acest moment al Maicii Domnului, amenințarea a fost îndepărtată și orașul a fost scutit de suferință.

Sărbătoarea aduce aminte de minunea din Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, unde Maica Domnului și-a scos Cinstitul Acoperământ, pânza cu care își acoperea creștetul și l-a întins peste credincioșii din Biserica Vlaherne, în timp ce se înălța de la ei.

Superstiții și tradiții de Acoperământul Maicii Domnului
De sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este bine să se țină post, pentru a fi feriți de rele, boli și dușmani.

Tradiția spune că este bine ca gospodarii să-și stropească vitele cu apă sfințită de Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie.

O altă tradiție legată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spune că este bine ca în această zi să fie pomeniți cei trecuți la cele veșnice și să se dea de pomană plăcinte și bucate tradiționale.

Potrivit tradiției populare, fetele care nu au un păr lung și bogat trebuie să se roage în această zi de sărbătoare la Fecioara Maria.

Tot tradiția spune că astăzi nu se tunde părul. Există o credința printre bătrânele de la țara, conform căreia, dacă este tăiat azi, părul rămâne în legătură cu corpul. Din acest motiv nu trebuie aruncat și nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece.

Fetele care nu au podoaba capilară deasă se roagă în ziua de Acoperământul Maicii Domnului să le fie acoperit capul cu mai mult păr. În această zi de sărbătoare se spune că fetele și femeile care sunt împodobite de nuntă vor avea o căsnicie lungă și fericită.

Bătrânii spuneau că dacă de Acoperământul Maicii Domnului frunzele îngălbenesc și cad, anul următor va fi unul roditor.

Sărbători cu cruce roșie în Calendarul Ortodox octombrie 2023:

1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului
14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva
26 octombrie – Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
27 octombrie – Sfântul Dimitrie cel Nou


Preluare: Alba24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și