Dintre acestea cinci au fost de conducere sub influenţa alcoolului, patru de conducere fără permis, iar trei au fost infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Faptele penale au fost comise de nouă bărbaţi din Maramureş, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 52 de ani. Pe numele lor poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.

Exemplu: Vineri, la ora 14.30 poliţiştii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Italia, ce se deplasa pe DJ 185, localitatea Bistra. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat de 39 de ani din Petrova care nu deţine permis de conducere. Poliţiştii au verificat documentele maşinii şi au constatat că aceasta nu are valabilă inspecţia tehnică periodică şi nu are asigurare obligatorie auto. În autoturism se afla şi proprietarul acestuia, un bărbat de 40 de ani din Petrova, care a încredinţat autoturismul pentru a fi condus de consăteanul lui deşi ştia că acesta nu are permis.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul care nu are drept de circulaţie pe teritoriul României şi încredinţarea cu ştiinţă, spre a fi condus pe drumurile publice, a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și