Ieri, 30 mai, poliţiştii maramureşeni au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea în trafic a două autoturisme despre care se deţineau date şi informaţii că sunt folosite la transportul ţigărilor de contrabandă, care se deplasau pe itinerarii diferite, pe căi rutiere care fac legătura dintre judeţul Maramureş şi judeţele Bihor şi Arad.

Întrucât niciunul dintre conducătorii celor două autoturisme nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor rutieri, s-a trecut la urmărirea lor. Unul dintre autoturisme a fost oprit pe raza localităţii Şurdeşti, iar celălalt în Baia Sprie. În urma percheziţiilor efectuate asupra celor două autoturisme, într-unul dintre ele au fost identificate 10 000 pachete cu ţigări, iar în al doilea 7 739 de pachete cu ţigări, produse accizabile care trebuie plasate sub un regim vamal şi care proveneau din contrabandă. Acestea erau destinate plasării pe piaţă pe raza unor localităţi din judeţele Bihor şi Arad.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două autoturisme folosite la transportul acestora au fost indisponibilizate.

La acţiune au participat poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Serviciului Rutier şi ai Biroului Poliţiei Transporturi Maramureş. Unitatea canină din cadrul Serviciului de Ordine Publică a oferit, de asemenea, sprijin la acţiune.

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, faţă de cei doi conducători auto, tineri în vârstă de 35 şi 26 de ani, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi pentru identificarea tuturor participanţilor la aceasta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și