Activitățile organizate în această zi au ca scop creșterea gradului de conștientizare a publicului larg cu privire la autism și transmiterea de informații despre importanța diagnosticării precoce și a intervenției timpurii.

Totodată sunt puse în lumină talentele unice și abilitățile persoanelor cu autism. Peste tot în lume, mii de cladiri importante și case sunt iluminate în albastru pentru a susţine milioane de persoane și familii din toată lumea afectate de autism.

Ca în fiecare an, Asociația „Autism” Baia Mare se alătură acestei campanii de conștientizare. Anul acesta ne-am aliniat la campania Autism Europe, folosind sloganul Respect, Acceptare, Incluziune.

În săptămâna 2-8 aprilie Asociația Autism Baia Mare organizează o serie de activități menite să contribuie la conștientizarea la nivel local a autismului.

Sâmbătă 2 aprilie, de la ora 19:00 vă invităm să lansăm împreună lampioane și baloane albastre, loc de întâlnire: Pietonala de lângă Primăria Sighetu Marmației.

Tot sâmbătă, de la ora 19:00, băimărenii sunt invitați în Piața Millennium, unde vor putea participa la deja cunoscutul flashmob și la lansarea de lampioane albastre.

Apoi, cu ajutorul Primăriei Municipiului Baia Mare, vom ilumina în culoarea albastru Centrul Vechi și Podului Viilor.

Alte două clădiri din oraș vor fi iluminate anul acesta în albastru: Gold Plaza Baia Mare și clădirea Centrului de Zi Autism Baia Mare, str. V.Babeș nr.52.

Luni și marți, 4-5 aprilie vom desfășura la Centrul de Zi ateliere de creație, gratuite în limita locurilor disponibile, la care pot participa atât adulți cât și copii. Vom avea ateliere de olărit, modelaj cu lut și pictură pe lut, ateliere de creație ornamente de Paște. Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la telefon 0730 55 77 46

Tot marți, 5 aprilie, de la ora 10:00, la Hotel Mara, va avea loc o Masă Rotundă cu tema „Exemple pozitive de integrare școlară a copiilor cu autism”, organizată de F.E.D.R.A.-Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist și Asociația Autism Baia Mare.

Miercuri, 6 aprilie, de la ora 18:00, vă invităm la teatru: la Artscape, Piața Libertății nr.17, se joacă „Groovies”, special pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere !

Împreună dăm șanse copiilor cu autism !

Persoană de contact: psih. Turda Sebastian, tel. 0748630435