Întâmpinarea Domnului, unul dintre cel douăsprezece praznice împărăteşti din an, sărbătoreşte aducerea la templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naşterea Sa.

Primii copii născuți, aduși la biserică
Acest mare praznic a fost instituit de împăratul roman Justinian I (527-565), mai înainte făcându-se de către Biserică pomenire despre Întâmpinarea Domnului, dar fără să fie sărbătorită.

Perioada celor 40 de zile era stabilită pentru curăţirea celei care născuse, după care tot primul nou-născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului, potrivit prescripţiilor Legii iudaice.

„Nu era nevoie de curăţire a aceleia care a născut fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curăţească, ea cea cu totul curată şi fără prihană” (Vieţile Sfinţilor).

Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, cea de-a doua Carte a lui Moise din Vechiul Testament spune: „Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu” (Ieşire, 2-2).

În temeiul acestei porunci, fii lui Israel aduceau pe pruncii lor cei întâi născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Aceştia erau răscumpăraţi cu preţ, numit argintul răscumpărării, şi acesta se da leviţilor care slujeau în biserică. Preţul hotărât al răscumpărării era cinci sicli.

”Slobozește pe robul tău”
La templu, Pruncul Iisus este întâmpinat de Sfântul şi Dreptul Simeon şi de Sfânta Prorociţă Ana.

Sfântul Simeon este descris de Sfântul Evanghelist Luca ca un om credincios, un drept care respecta rânduielile Legii Vechi „Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui”. (Luca 2; 25).

Când dreptul Simeon a luat în braţe Pruncul trimis de Dumnezeu să se Întrupeze, să se facă om şi să devină Mântuitorul lumii, atunci a avut bucuria împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu şi a mulţumit printr-o rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 25-26).

Potrivit tradiţiei, bătrânul Simeon era unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului.

Şi atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, capitolul 7, „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu”, s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, aşa că a vrut să şteargă aceste cuvinte. Însă îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicând: „Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul” („Vieţile Sfinţilor”).

Sfântul Simeon a crezut cele spuse de înger şi a aşteptat venirea lui Hristos în lume, ducând o viaţă dreaptă, ferindu-se de tot răul şi rugându-se lui Dumnezeu să miluiască lumea.

Şi aşa s-a mutat cu pace la adânci bătrâneţi, pentru că se scrie despre Sfântul şi Dreptul Simeon că a trăit 360 de ani, ca să ajungă vremea în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară (sursa vol. Vieţile Sfinţilor).

Semnificații pentru credincioși
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naștere, pentru molifta de curățirea lor și închinarea pruncilor la sfintele icoane.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă și pe prunc, pune epitrahilul și mâna dreaptă pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începatoare și tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citește cele cinci molitfe din Aghiazmatar.

În ce priveste pruncul, preotul se roagă ca Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvinteze și să-l sfințească, rânduindu-i după această pregătire luminarea botezului.

Rostind formula de îmbisericire, preotul ia pruncul din fața ușilor și intră cu el în biserică, zicând mai departe : „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă!”. Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleșii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăși rostește: ”În mijlocul bisericii Te voi lăuda!”, amintind astfel de prezența cetelor îngerești. Pruncul de parte bărbătească se introduce spre închinare și în interiorul sfântului altar. Ritul îmbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”. Preotul așează pruncul jos pe solee, în fața ușilor împărătești, de unde este luat de către mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni.

Februarie în tradiţia populară
Denumirea lunii februarie în tradiţia noastră populară se numeşte Faur şi face trimitere la meşterii fauri, lucrători ai fierului, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecţionează fiarele sau cuţitele de plug pentru începerea muncii câmpului. Pentru că are mai puţine zile decât celelalte luni ale anului, Faur este considerat fratele cel mic al lunilor anului.

Luna februarie este marcată de două sărbători populare mai importante: Ziua Ursului şi Dragobetele.

Ziua Ursului (2 februarie) deschide Anul Nou viticol şi pomicol şi, potrivit credinţelor populare, prezice venirea primăverii sau continuarea iernii pentru o perioadă de încă 40 de zile. Ursului, dovadă a caracterului divin, nu i se spune în această zi pe nume – urs, iar prin locurile lui obişnuite de trecere i se lasă, de obicei, o pulpă de viţel. Dacă, totuşi, trebuia să i se pronunţe numele, i se spunea, cu respect, ”ăl bătrân”, ”moş Martin”, ”Moş”.

Pentru români, sărbătoarea ”Dragobetelui” (24 februarie), o sărbătoare tradiţională şi veche, înseamnă ”beat de dragoste”. Se mai numeşte ”Sfântul Ion de primăvară”, cel care este fiul Babei Dochia, sau Dragomiru-Florea ori ”Granguru”, pentru că acum are loc „nunta” păsărilor din pădure. Pentru a-şi atrage perechea, graurul auriu pune câteodată în cuib un bănuţ strălucitor, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News