Cazurile cu noua tulpină sunt predominante în București, dar se regăsesc aproape pe tot teritoriul țării. Sunt șanse din ce în ce mai mari ca această tulpină să devină dominantă în România, spun reprezentanții MedLife, care au anunțat vineri INSP.

Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie din București, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Timișoara, Reșița, Hunedoara, Focșani, Lugoj, Chișineu Criș și Slatina s-a constatat că 24 dintre acestea conțin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie.

Potrivit raportului, probele ce conțin noua tulpină provin din București, 19 probe, din Cluj, 2 probe, din Tecuci, 1 probă, Reșița, 1 probă și Timișoara 1 probă.

Specialiștii atrag atenția că este nevoie de o monitorizare atentă a evoluției noii tulpini, dinamica evidențiată fiind o alertă în ceea ce privește relaxarea măsurilor de siguranță, iar în continuare, cea mai bună soluție pentru oprirea răspândirii virusului este vaccinarea împotriva COVID-19.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și