Lotul de 36 autovehicule care a îmbogăţit parcul auto al acestei unităţi de poliţie, reprezintă o parte a efortului de înzestrare cu tehnică auto a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi unităţilor sale teritoriale, ca urmare a derulării Programului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, astfel cum acesta a fost aprobat de Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea.

Autospecialele au fost recepţionate la sfârşitul lunii mai a.c., iar astăzi, 09 iunie 2015, după parcurgerea procedurilor de instruire a poliţiştilor cu privire la caracteristicile tehnice ale acestora, modul de exploatare, parametrii optimi de funcţionare a sistemelor cu care sunt echipate şi condiţiile în care utilizarea acestora se poate încadra în cerinţele de eficienţă pe care folosirea lor în serviciu o impune, cele 36 autovehicule au fost date în exploatare, fiind predate efectiv celor cărora le-au fost repartizate.

Activităţile de predare-primire, instruire şi dare în exploatare a autovehiculelor, au fost conduse de şeful inspectoratului, chestor de poliţie, Dr. Viorica Marincaş, care a precizat că ,,prin dotarea cu aceste autospeciale, în cadrul achiziţiilor efectuate prin Programul de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, aprobat de Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, se înnoieşte semnificativ parcul auto al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, astfel că poliţia maramureşeană va fi mai promptă în reacţie şi îşi va desfăşura activitatea în condiţii ce vor conduce la creşterea capacităţii de acţiune şi a gradului de siguranţă a cetăţeanului”.

Autospecialele au fost repartizate structurilor operative din judeţ, respectiv celor de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi, substanţe periculoase şi criminalistic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și