Primele lucrări privind drepturile și protecția animalelor au fost publicate abia în secolul al XVIII-lea. Prima lege pentru protecția animalelor s-a numit "Martin`s Act" și a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822. După 1945, ziua de 4 octombrie a fost proclamată oficial Ziua internațională pentru protecția animalelor, fiind sărbătorită an de an pe întreg mapamondul.

Sfântul Francisc, pe numele său de mirean Giovanni Bernardone, a văzut lumina zilei la Assisi (Umbria, Italia), în 1182. A fost fiul unui bogat negustor de stofe. Poveștile despre ordinul cavalerilor-călugări templieri l-au făcut să se simtă un oștean al lui Hristos, dorindu-și să plece în cruciade, pentru a cuceri Sfântul Mormânt.

Aceste vise de mărire pe calea armelor au luat sfârșit când a fost luat prizonier de perugieni, într-o luptă internă. S-a convertit la cele sfinte în perioada prizonieratului în Perugia, când, spunea el, a primit un mesaj de la Iisus Hristos, care-l chema să renunțe la stilul lumesc de viață. După eliberare, a adoptat Evangheliile ca regulă de viață și pe Iisus Hristos ca model. Se îmbrăca în haine sărăcăcioase, cerșea pentru a se întreține și predica despre puritate și pace. Vizita spitale, îi ajuta pe bolnavi și îi considera pe toți oamenii frați. Iubea animalele, considerându-le creația lui Dumnezeu și frați ai omului.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și