În 23 noiembrie, autori necunoscuţi au amplasat un pachet având aspectul şi elementele caracteristice unui dispozitiv exploziv confecţionat artizanal, format din patru batoane cilindrice, un acumulator şi un indicator luminos, în incinta clădirii Tribunalului Maramureş.

În mai puțin de 12 ore de la momentul producerii evenimentului și sesizării din oficiu, au fost descoperite şi strânse probe cu privire la fapta ce formează obiectul anchetei penale și totodată identificat și pus sub acuzare inculpatul Coman Vasile.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că la data de 23 noiembrie 2016, în intervalul orar 08.00-09.10, inculpatul Coman Vasile a amplasat într-un grup sanitar din incinta clădirii în care-şi desfăşoară activitatea Tribunalul Maramureş, un pachet ce avea elementele unui dispozitiv explozibil improvizat compus din patru elemenţi cilindrici, interconectaţi prin fire conductoare, un acumulator, un led/bec luminos, acesta fiind descoperit de o persoană care a anunţat lucrători din cadrul IJJ Maramureş ce asigură paza şi controlul acces la nivelul instituţiei.

Menţionăm faptul că inculpatul a suferit anterior condamnări penale, cea din urmă fiind aplicată în dos. nr. 2955/100/2014 a Tribunalul Maramureş pentru infracţiunea prev. de art. 51 alin. 1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. (1969), iar în privinţa acestei pedepse s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării. Trimiterea sa în judecată pentru această infracţiune s-a făcut de către Biroul Teritorial Maramureş din cadrul DIICOT. În prezent, datorită nerespectării obligaţiilor impuse pe perioada suspendării sub supraveghere, pe rolul Tribunalului Maramureş există înregistrat dosarul nr. 569/100/2016, având ca obiect sesizarea privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei al cărui termen de judecată a fost la data de 23.11.2016, ocazie cu care inculpatul a fost prezent, procedând în felul descris anterior.

La data de 24.11.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au dispus faţă de inculpatul Coman Vasile luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş”, se arată în comunicatul transmis de DIICOT.

Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

ACTUALIZARE Pe surse din rândul anchetatorilor am aflat că dispozitivul nu avea declanşator, ceea ce înseamnă că se putea declanşa la descărcarea bateriei. De asemenea, Vasile Coman ar fi ameninţat judecătorii, dar nu l-au crezut.

Vasile Coman are 67 de ani şi este din Vişeu de Sus şi a fost subinginer la EM Borşa.

Citește și

loading...