Cerbul, care era un fel de mascotă într-un cartier al orașului, a murit după ce, din câte se pare, a fost împușcat de un braconier. Profesorul Neculai Marcel Flocea spune că, cel mai probabil, cerbul a fost împușcat în urmă cu câteva săptămâni. Apoi infecția i-a curpins trupul. Simțindu-și sfârșitul aproape, cerbul a venit în oraș, în cartierul în care oamenii îi deveniseră prieteni. În ultimii ani, cerbul devenise o prezență obișnuită în oraș. „Nici de câini nu-i mai era teamă”, spune într-un mesaj postat pe Facebook profesorul Flocea.

Iată povestea spusă de Neculai Marcel Flocea:

„Pe pământ idioții au arme.
Ei cu ele pot face orice.
Pe pământ bunul simţ dacă doarme
În zadar întreba-veţi de ce.
Pe pământ idioții au arme!"
A. Păunescu

Poveste tristă cu un cerb fără stea în frunte

A trăit vreme de câţiva ani, în pădurea de la marginea din miazănoapte a Câmpulungului, un cerb frumos, curios şi curajos.
A fost la începuturi doar curios. S-a apropiat mai întâi de livezile şi grădinile oamenilor de la lizierã, apoi prinzând curaj a intrat in curţi şi, în toamnã, chiar şi în oraş mâncând merele căzute din merii din spatele blocului unde locuiesc. Seara târziu şi dimineaţa devreme, temător - parcă să nu deranjeze.

Primăvara mai gusta lalelele, spre vaga iritare a gospodinelor, mai rodea crengile pomilor fructiferi, legumele de pe straturi.
Începuse chiar să "socializeze" cu gazdele de ocazie, care nici nu-l miai alungau. Îi mai făceau poze, apărea pe fb, era o vedetă locală.
Nici de câini nu-i mai era teamă.

Avusese însă naivitatea sã se încreadă în oameni!

În toţi!

Doar că unii nu sunt şi nu pot fi oameni!
Nici măcar semeni ai animalelor de pradă!
Nici vânatori! Cu siguranţă! Căci un vânător autentic n-ar face, in ruptul capului, aşa ceva!
Doar braconieri mizeri!
Doar idioţi!

Mascota cartierului BTT a ieşit azi în plină zi, pentru ultima oară între case. Fusese împuşcat probabil cu câteva săptămâni în urmă, la vremea nuntitului, de către un... neom!

Rănit grav în spate, slăbit mai apoi de septicemie, a ieşit iar între case căutând siguranţa pe care i-o oferiseră mai înainte oamenii.
Ce o fi fost oare în sufletul lui de sălbăticiune rănită?
Ce durere fizică îngrozitoare!
Ce chin pe dânsul!

A ieşit acolo unde mai credea că are scăpare.
Tot între oameni, adică.
A fost însă prea târziu pentru el.

A fost odată un cerb prea încrezător în oameni!
A fost!

Pădurea, da, pădurea va număra un cerb mai puţin.
Oamenii de aici nu vor mai număra, deloc!

Târziu, după ce îşi va fi uitat necazul, pădurea va trimite poate iarăşi oamenilor un cerb, zicându-le: iată, acesta este alt fiu al meu pe care vi l-am trimis vouă oamenilor ca să vă lumineze chipurile apăsate de întunericul grijilor, să vă însenineze cerul noros al furiilor, să vă transforme în surâs rictusul născut din urâciune!

Dar, până atunci, noi oamenii va trebui să păşim cu ruşine şi sfială sub coroana pădurii!”

Citește și