Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că în această perioadă se execută plombări provizorii ale gropilor cu mixtură stocabilă pe două dintre drumurile naţionale din judeţul Maramureş.

Este vorba despre DN 17C, legătura cu judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv DN 18B Baia Mare - Târgu-Lăpuş. Despre acesta din urmă se ştie că în acest an are mari şanse să intre la reabilitare şi modernizare, mai ales că este un drum circulat, care face legătura cu Ţara Lăpuşului.

„Precizăm că lucrările de plombări gropi sunt provizorii, se execută în perioada friguroasă, atunci când vremea o permite. Odată cu încălzirea vremii, compania va începe execuţia lucrărilor cu mixtură caldă. În acest sens, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, la nivelul CNAIR, prin subunităţi, se va desfăşura Programul de punere în ordine a drumurilor naţionale şi a autostrăzilor la terminarea sezonului rece şi pregătirea lor pentru sezonul estival”, anunţă CNAIR.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și