Iar cei care nu vor obtine nota maxima, dar vor promova totusi bacul vor avea reduceri. Initiativa apartine organizatorilor festivalului, si este sustinuta de Tudor Chirila.

Tudor Chirila: "Luati bacul cu 10 si mergeti la UNTOLD si faceti-va de cap. Sau luati BAC-ul si aveti reducere. Tare!"

Tudor Chirila, juratul de la Vocea Romaniei, este unul dintre cei mai mari sustinatori ai educatiei. Tocmai de aceea s-a alaturat initiativei organizatorilor Festivalului UNTOLD care vor sa-i recompenseze pe toti absolventii care iau bacalaureatul.

Tudor Chirila: "Poate suna asa, ciudat: ee, ce, e nevoie de stimulent? Da, cateodata se pare ca e nevoie de stimulent si noi, cateodata, ne gasim si singuri stimulente, chiar daca nu ni le acorda altii. Cred ca o tara nu-si poate aseza un viitor bun decat daca are cetateni din ce in ce mai educati, cred ca una dintre problemele acestei generatii este ca se simt abandonate. In Romania s-a dovedit ca statul prefera sa aiba oameni mai prosti pentru ca sunt mai usor controlabili, dar asta este pe termen lung sinucidere curata pentru un popor."

Campania "Bac de 10" este la a doua editie. Anul trecut, peste 4500 de tineri care au promovat bacalaureatul au primit reduceri la abonamentele la festival si 63 de absolventi, care au reusit sa obtina nota maxima, au intrat gratuit la UNTOLD.

Roland Stretea, absolvent de liceu: "Pot sa spun ca a meritat pe deplin: atmosfera, prieteni, distractie, deci absolut perfect! O experienta unica. Eu zic ca cine nu are bilet la UNTOLD si poate sa traga atat de tare incat sa aiba un 10, eu spun ca merita 150%."

Tinerii care obtin nota 10 la bacalaureat vor primi abonamente gratuite pentru toate cele patru zile de festival.

Cei care nu iau nota maxima, dar totusi promoveaza vor avea o reducere de 100 de lei din pretul biletelor.

Adrian Chereji, director de comunicare si marketing UNTOLD: "Nu ai nevoie de bani ca sa ajungi la festival, e important sa te pui cu burta pe carte."
Festivalul UNTOLD va avea loc in perioada 4-7 august si va aduce pe scena peste 150 de artisti de renume international dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX si TIESTO.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și