Știri Sighet247.ro: Accident de muncă la stația de epurare din Baia Mare. Trei muncitori au căzut de la 7 metri înălțime

Un accident de munca a avut loc in urma cu putin timp la statia de epurare a apei din Baia Mare. Trei muncitori au fost raniti dupa ce schela pe care lucrau la inaltime s-a rasturnat din cauza vantului puternic. La fata locului s-a deplasat de urgenta pompierii si trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș pentru a le acorda ranitilor primul ajutor.

Accident de muncă la stația de epurare din Baia Mare. Trei muncitori au căzut de la 7 metri înălțime

Cei trei muncitori răniți sunt din Târgu Mureș și sunt în vârstă de 42, 45 respectiv 56 ani. Ei sunt angajați la firma care efectuează lucrările la noua stație de epurare. Se pare că aceștia s-au urcat pe schelă însă vântul puternic a răsturnat-o. Echipajele Ambulanței au intervenit prompt și i-au stabilizat pe toți trei.

La transportul acestora spre ambulanțe i-au ajutat pompierii militari, dar și colegi ai muncitorilor răniți. Și asta din cauza terenului abrupt. Muncitorii în vârstă de 42 și 45 ani sunt în stare mai bună, cu fracturi. Bărbatul în vârstă de 56 ani este însă în stare gravă, existând suspiciunea unui rupturi de ficat.

Reprezentanții firmei care efectuează lucrările vor efectua o ancheta pentru a vedea dacă s-au respectat normele de protecție a muncii. Rezultatul anchetei va fi comunicat și Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș.

CS Știința Electro Sistem Baia Mare, nou record de distincții cucerite la Campionatul Național din Harghita
MARAMUREȘ - În Țicău se va amenaja o trecere de cale ferată
VIDEO: MARAMUREȘ - Elevă UMILITĂ ÎN CLASĂ de către un coleg, care și-a bătut joc de ea
Un turist român a fost rănit la New York într-un atac armat
O vedetă pleacă de la Pro TV. Află de ce
Aeroportul International Maramureș - A fost demarată procedura de achiziție a echipamentelor necesare reluării activității operaționale
Rețeaua Facebook nu a putut fi accesată din România astăzi pentru o perioadă de timp
SURSE: Noul ministru al Educației, fără legături cu PSD
RUGBY – Trei sportivi aparținând CSS 2 Baia Mare, convocaţi la naţionala U20
Laptop sustras, recuperat de poliţişti la scurt timp de la sesizarea faptei
MARAMUREȘ - Patru accidente de circulaţie produse în weekend pe fondul consumului de alcool
LUNCA LA TISA - Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de poliţişti
Autorii care au furat din mai multe biserici din Maramureș au fost identificate de poliţişti
FOTO: Valea Vișeului - Cetățean ucrainean reținut și 4.800 pachete cu țigări de contrabandă confiscate
Evenimentul “Hai să dăm mână cu mână”, marchează la Sighetu Marmației, Unirea Principatelor Române și Centenarul Marii Uniri
SĂCEL - 1.200 pachete cu țigări de contrabandă,  descoperite într-un autoturism
Tenis - Simona Halep s-a calificat fără emoţii în sferturi la Australian Open
ATENŢIE - Vizibilitate redusă de ceață în Pasul Prislop
Trei cabinete într-un an pentru programul dragnian
FOTO&VIDEO - Motociclete dezmembrate, căutate de autoritățile din Italia, descoperite la Petea
O CARTE, DUMINICA:  „Cristale de nuc şi cerneluri amare” de Mircea Crişan
India a testat o rachetă balistică intercontinentală
Bunicii care petrec MULT timp cu nepoţii sunt mai sănătoși
Apel UMANITAR - O tânără din Baia Mare și copilul ei nenăscut au nevoie de sprijinul vostru pentru a trăi
Primarul comunei Fărcaşa, pe punctul de a încălca legea - Şedinţă extraordinară de Consiliul local pentru girarea unor ilegalităţi
Daniela Onița-Ivascu, noul președinte ales al PNL Sighetu Marmației
Un tânăr din Tăşnad a donat o bucată din ficat unei tinere fără să o cunoască, astfel salvându-i viața
Președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român în vizită la Consiliul Județean Maramureș
SIGHET - Focar de infecție în subsolul unui bloc din cartierul Independenței. La parter sunt cabinete medicale, farmacie şi magazin
Atacul de cord e mai frecvent iarna
Apar nume noi de miniștri în Guvernul Dăncilă
Persoanele fizice pot solicita fonduri nerambursabile pentru mașină și casă începând cu acest an
SCANDAL SEXUAL ÎN SIBIU – Profesor de religie, acuzat că s-a masturbate în fața clasei, în timpul orei de curs
RUSCOVA - Neacordarea de prioritate a făcut o victimă
SIGHET - Femeie accidentată pe trecerea pentru pietoni