La distanţă mică după ce a ieşit din Târgu Lăpuş, un conducător auto a pierdut controlul autoturismului Dacia pe care îl conducea şi s-a proptit într-un şanţ din afara părţii carosabile.

În urma accidentului, bărbatul a rămas în autoturism, fiind solicitată intervenţia unui echipaj de descarcerare. Nu a mai fost nevoie de acesta, pentru că bărbatul a putut fi scos din maşină şi fără asistenţă de specialitate. S-a constatat, însă, că bărbatul era rupt de beat şi nu poseda permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Victima a fost transportată cu o autospecială la Spitalul din Târgu Lăpuş, însă nu a necesitat internarea. I-au fost recoltate probe biologice, întrucât îi va fi întocmit dosar penal pentru că a condus beat şi fără carnet. Surprinzător a fost şi faptul că bărbatul a declarat că nu a pus alcool în gură, în ciuda faptului că etilotestul arăta cu totul altceva.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...