Potrivit primelor informații, în accident a fost implicat un autocar al firmei de transport FANY. La momentul producerii accidentului, autocarul transporta mai multe persoane dinspre Baia Mare înspre Dej. Potrivit jurnalistului Vasile Dale, mai multe persoane care se aflau în autocar ar fi fost rănite.

Se pare că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul autocarului ar fi încercat să evite un stâlp căzut pe carosabil. Acesta a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea, oprindu-se în pădurea de lângă. Momentan nu se cunosc foarte multe detalii despre incident. Mai multe echipaje de salvare și descarcerare dar și de la Poliție s-au îndreptat spre locul accidentului. Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs incidentul rutier.

ACTUALIZARE:

Se pare că în urma accidentului nu mai puțin de 20 de persoane au fost rănite. Echipajele medicale sosite la fața locului au preluat deja 4 răniți. Restul victimelor sunt triate.

Citește și