Conform vasiledale.ro, se pare că bărbatul circula pe un motociclu (scuter). A părăsit partea carosabilă s-a izbit de un stâlp de la rețeaua de energie electrică, apoi a fost aruncat într-un gard.

În urma impactului medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul. În momentul producerii accidentului scuteristul nu purta cască de protecție.

ACTUALIZARE

Ce spune IPJ Maramureș

Aseară, la ora 19:58, Poliţia oraşului Borşa a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei persoane.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate pe strada Rotundului, iar din primele verificări au stabilit că un bărbat care conducea un scuter ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi izbit violent de un stâlp de electricitate, situat pe partea dreaptă.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, a fost transportat la spital unde, la scurt timp a decedat.

Totodată polițiștii au stabilit că în momentul producerii accidentului conducătorul mopedului nu purta casca de protecție.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Polițiștii recomandă insistent conducătorilor de vehicule pe două roți să respecte regulile de circulație, sa conducă preventiv, pentru a evita producerea unor tragedii!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și