Sătmăreanca era pasageră într-una dintre mașini, iar la volan s-a aflat prietenul său, care a reușit să iasă din mașină, dar ea a rămas încarcerată.Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit violent de un copac.

Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20:15, pe DN19, la intrarea în localitatea Dorolț dinspre municipiul Satu Mare, informează ISU Satu Mare. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, dar și trei ambulanțe. Din primele informații, trei persoane ar fi rămas încarcerate. Două dintre autoturisme au ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Trei mașini au fost implicate în accident.

Traficul în zonă a fost oprit temporar pe ambele sensuri. Este vorba despre DN19, tronsonul care leagă municipiul Satu Mare de vama Petea, la intrarea în localitatea Dorolț. Autoritățile preconizează că cel puțin o oră traficul va fi oprit.

În urma accidentului au rezultat cinci victime dintre care trei vor fi transportate la unitatea spitalicească cu traumatisme minore, o victimă refuză transportul. De asemenea, medicii se luptă să salveze și o tânără căreia i se aplică manevre de resuscitare.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și