DiCaprio a inițiat și returnarea altor obiecte (neidentificate), pe care susține că le-a acceptat ca daruri pentru o licitație caritabilă și care proveneau de la persoane cu legături cu fondul de investiții malaezian 1MDB, se indică în declarația acestora.

În luna iulie, compania de producție hollywoodiană Red Granite a fost acuzată în cadrul unui proces civil că a folosit 100 de milioane de dolari redirecționați de la fondul 1MDB pentru a finanța filmul lui DiCaprio din 2013 "The Wolf of Wall Street", în care acesta joacă rolul principal.

În luna octombrie DiCaprio și-a anunțat cooperarea în cadrul anchetei, precum și faptul că va returna orice daruri sau donații, dacă se va dovedi că acestea provin din surse discutabile.

"DiCaprio a inițiat returnarea acestor articole, care fuseseră primite și acceptate în scopul includerii într-o licitație anuală de caritate organizată în beneficiul fundației sale", se indică în declarația reprezentanților săi.

"(El) a returnat de asemenea un Oscar câștigat de Marlon Brando, care i-a fost dat lui DiCaprio cadou de către Red Granite pentru a-i mulțumi pentru prestația din "The Wolf of Wall Street", se adaugă în declarație

Fundația lui Leonardo DiCaprio, înființată în 1988, susține o serie de proiecte legate de mediu.

Printr-un nou document înaintat tot joi, Departamentul de Justiție din S.U.A. a demarat măsurile de confiscare a două opere de artă aparținând lui Picasso și Basquiat care ar fi fost achiziționate cu bani spălați din Malaezia și oferite lui DiCaprio de către asociați ai Red Granite.

Potrivit Reuters, din afirmațiile făcute de reprezentanții lui DiCaprio nu reiese clar dacă actorul a returnat deja cele două picturi, alături de o fotografie de Diane Arbus, care figura la rândul său în dosar.

Prin documentul respectiv se încearcă totodată confiscarea activelor unor filme despre care anchetatorii susțin că au fost finanțate cu banii 1MDB — comedia "Dumb and Dumber To "cu Jim Carrey și comedia" Daddys Home "din 2015, în care joacă Will Ferrell.

Citește și

loading...