Maestrul și-a început cariera pe scena Teatrului Naţional din Craiova, unde a jucat între anii 1956 şi 1957. Primul rol pe care l-a interpretat aici a fost cel al lui Jack Worthing din spectacolul ”Bunbury” (Ce înseamnă să fii onest), de Oscar Wilde, în regia lui Val Mugur.

Victor Rebengiuc joacă la Teatrul Bulandra din Bucureşti din anul 1957 şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

În cinematografie, actorul este cunoscut pentru rolurile din ”Pădurea spânzuraţilor” (1964), ”Tănase Scatiu” (1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), ”Pădureanca” (1987), ”Moromeţii” (1987), ”Balanţa” (1992), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Nunta mută” (2008), ”Medalia de Onoare” (2009), “Aferim!” (2015), “Octav” (2017).

Din 1965, Victor Rebengiuc este căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ, alături de care a jucat în specatacolul ”O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale.

A obţinut mai multe premii UNITER, Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România pentru filmul ”Tănase Scatiu” în anul 1976, pentru filmele ”Moromeţii” şi ”Pădureanca” în anul 1987, premii la Festivalul Internaţional de Film de la San Remo (Italia, 1988), la Festivalul Internaţional Santarem (Portugalia, 1988) pentru filmul ”Moromeţii” şi Premiul Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul ”Balanţa” în 1992.

În anul 2001, a primit Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov pentru rolul colonelului Festisov din spectacolul ”Colonelul Pasăre”, iar în 2002 a fost distins cu Premiul ”Aristizza Romanescu” pentru artele spectacolului al Academiei României, pentru întreaga creaţie teatrală şi cinematografică.

La 7 aprilie 2003, Victor Rebengiuc a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate. În 2004, a primit Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj.

Din ianuarie 2008, este Doctor Honoris Causa al UNATC.

În 2017, Victor Rebengiuc a fost decorat cu Ordinul Steaua României în rang de Cavaler de către preşedintele Klaus Iohannis.


Preluare: europafm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și