„NEDREPTATE!!! UN OM A FOST OMORAT CU BRUTALITATE!!!

Am fost acolo la padurea Rogozului, acum m-am intors acasa. Mi s-a umplut ochii de lacrimi si sufletul de durere vazand cat de usor iti poti lasa copii pe drumuri incercand sa-ti faci meseria.

Traim in tara hotilor si coruptilor, iar riscul e la tot pasul.

Vorbesc in calitate de inginer silvic si personal cu atributii de paza, tata a trei copii la fel ca regretatul Liviu, care de cateva ore zace mort ca si-a facut datoria.

Stau si ma intreb cum trebuie sa ne comportam de acum inainte noi personalul de teren cu atributii de paza astfel incat sa nu ne riscam viata ori integritatea corporala pe de o parte , sau libertatea de cealalta parte.
Va intreb si pe voi ce ati fi facut in locul nostru? Mentionez ca eu si Liviu suntem foarte apropiati ca varsta, amandoi avem cate trei copii si ne desfasuram activitatea in zone apropiate.

In anul 2018, facandu-mi datoria am inacasat un dosar penal cu dreptatea in mana si probabil voi plati „greseala” de a-mi fi facut datoria cu cateva luni de inchisoare cu suspendare sau amenda penala pentru portare abuziva, iar Liviu pentru exact acelasi tip de actiune a platit in aceasta seara cu VIATA!

Am ramas profund socat cand din multimea de oameni prezenti in zona incidentului, un consatean al criminalului spunea ca acesta este recidivist, insa putea fi de multe ori la puscarie pana acum, daca nu l-ar fi ajutat consateanca prim procuror. Ramane de vazut care va fi rezultatul anchetei, daca nu cumva mortul va fi vinovatul. In acest context, intarit fiind de alte zvonuri care circula, ma intreb ce ar fi motivat-o pe doamna procuror sa acopere infractiuni comise de consatenii domniei sale si daca clementa acordata a incurajat infractorii? Pentru a nu ne duce cu gandul la scenariul in care, in schimbul clementei, infractorii ar fi dat lemne procuroarei, oare acesta din urma poate face dovada provenientei lemnelor de foc pentru casa personala si casa parintilor de la Lapusul Romanesc? Ar fi simplu de dovedit daca a cumparat sau nu lemn pentru foc si pentru constructii, deoarece de cativa ani incoace trasabilitatea materialului lemnos se poate verifica in sistem online chiar daca s-ar fi pierdut documentele pe suport hartie.

Ar fi important de creat transparenta vis a vis de aceasta persoana cu o functie atat de importanta, deoarece la Tg. Lapus comunitatea este mica, iar o persoana cu un profil moral indoielnic nu numai ca ar stirbi prestigiul justitiei, dar ar stimula infractionalitatea in acesta zona. Sunt de aceasta parere convins fiind de faptul ca acesti criminali care l-au ucis pe Liviu, ori au fost inconstienti, ori s-au simtit protejati.

La Tg. Lapus justitia este formata din aceasta doamna prim procuror care si-a inceput studiile in materie de drept prin anii 90 la Bistrita si le-a terminat la Tg Mures, la privat. Acum este cel mai vechi magistrat din zona.
Al doilea magistrat este presedintele judecatoriei care este tot din Lapusul Romanesc, vecin al doamnei prim procuror si fost subaltern in cadrul parchetului Tg. Lapus cand a debutat in magistratura ca si procuror, iar al treilea magistrat este o doamna judecator din alt oras.

Lumea multa spune ca in zona Lapusului magistratii nu rezista pentru mult timp , mai ales procurorii care ar aspira la functia de prim procuror….cica doamna prim ii „ajuta” sa plece mai aproape de casele lor. De asemenea se spune ca doamna prim ar fi un adevarat despot in zona, iar ce zice domnia sa, trebuie musai sa faca toata lumea de la politist la judecator, ca altfel e bai….

Tot lumea multa …..”si rea”, vorbeste ca aceasta doamna ar fi mare amatoare de „picanterii” despre care vom vorbi alta data nu acum cand fostul meu coleg si prieten Liviu este probabil pe masa de autopsie.

Sunt mai hotarat decat oricand sa caut normalitatea! Haideti sa scoatem totul la lumina si sa cerem autoritatilor normalitatea pe care o meritam si pe care au obligatia sa ne-o asigure. Cei care se simt ingraditi de drepturi de catre acesta doamna procuror sunati-ma sau scrieti-mi in privat despre situatia voastra. Voi duce drapelul normalitatii pana in capat, chiar daca voi plati cu pretul unei condamnari.

Condoleante familiei greu incercate, Dumnezeu sa-l ierte!”, scrie Mihai Timbus, Director la AVPS Diana Transilvania.


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și