Din păcate, timpul a trecut, iar la proiect s-a lucrat cu viteza melcului turbat. După cinci ani de zile, proiectul a ajuns la votul consilierilor locali, acesta picând la vot - pe bună dreptate.

În cei cinci ani de zile, timp în care s-a „lucrat” doar la documentații, proiectul a suferit numeroase modificări, niciuna în bine:

1) S-a renunțat la construcția sălii de sport, probabil cel mai important element al proiectului, din motive absurde: proiectantul a prevăzut inițial demolarea câtorva așa-zise garaje (cotețe) ce sunt amplasate lângă școală, pe domeniul public. Din cauză că nimeni nu și-a asumat demolarea acestor cotețe, deși există o Hotărâre de Consiliu local care prevede demolarea garajelor în Sighet încă din anul 2018, hotărâre inițiată de către subsemnatul și consilierul local Gavrilă Mihali, nu a mai fost suficient spațiu pentru sala de sport, corpul nou de clădire și un pic de curte pentru elevi. Așa că, s-a renunțat cu totul la Sala de sport - cea mai mare porcărie din punctul meu de vedere;

2) Tot din cauza cotețelor (garajelor) de lângă școală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a refuzat avizarea proiectului, din cauză că spațiul de acces în caz de incendiu este foarte obturat. Din acest motiv, ISU a impus anumite condiții: construirea unui zid de beton ignifugat (rezistent la foc) înalt de 4 metri, pentru a proteja garajele de noul corp de clădire și viceversa, construirea la înălțime a unui bazin de apă imens, care să compenseze lipsa hidranților etc. Toate aceste soluții tehnice impuse de către ISU au crescut enorm de mult costul proiectului. Și pentru ce? Pentru a menține câteva cotețe de garaje?? Frumos...

3) Valoarea inițială a proiectului (fără sala de sport) era în sumă de 14 milioane lei, iar cofinanțarea Primăriei trebuia să fie de 300 mii lei - o sumă perfect acceptabilă. Însă, din cauză că proiectul a stat prin sertare degeaba timp de cinci ani, costul de implementare a acestuia a ajuns la suma de 22 milioane lei, din care Primăria ar trebui să pună 8,2 milioane lei (aprox. 75% din bugetul de investiții și reparații a orașului pe un an de zile!!!). Această sumă este imposibil de suportat din bugetul local. Însăși ideea că cineva ar aloca 75% din bugetul local către o școală este absurdă: în Sighet sunt și alte priorități: asfaltarea străzilor, asigurarea iluminatului public, câte și mai câte. Nu putem închide un oraș pentru a extinde o școală. Menționăm că suma de 8,2 milioane lei ar putea să scadă la cca 4 milioane, în cazul în care finanțatorul aplică unele prevederi legale și își asumă sume în plus din partea sa;

4) Din punct de vedere tehnic, implementarea proiectului este imposibilă: cel mai devreme lucrarea se poate scoate la licitație prin mai 2023, iar dacă sunt contestații, lucrările pot începe cel mai devreme la final de iulie 2023. Niciun constructor serios nu se va lega de cap să încheie toată lucrarea la cheie până la 31 decembrie 2023, tehnic fiind imposibil. Iar dacă lucrarea nu este gata, pentru tot ce nu s-a finalizat până la 31 decembrie anul viitor, Primăria este bună de plată: adică riscăm să băgăm orașul total în faliment pe ani de zile de acum încolo, dacă vom fi buni de plată pentru nerealizarea construcției, adică chiar și cu suma de 22,3 milioane lei, adică bugetul orașului pe doi ani și jumătate!

5) Legat de oportunitatea acestui proiect, părerea mea este că nu se justifică extinderea unității de învățământ: în condițiile în care populația școlară este în scădere și în ultimii ani am închis mai multe școli, noi ne apucăm să extindem o școală. Toate școlile trebuie să trăiască și vreau să cred că se face educație la toate școlile, nu doar la școala „G. Coșbuc”! Școala generală „George Coșbuc” a ajuns într-o situație urâtă din cauza incompetenței conducerii: dintr-o dorință a direcțiunii de a avea cât mai mulți elevi în școală și a încasa cât mai mulți bani de la stat prin bugetul / elev, astăzi școala a ajuns supra-populată, stau elevii claie peste grămadă prin clase, se fac ore și după-masa, nu există sală profesorală, contabila a fost mutată într-o gheretă în capăt de coridor etc. Acestea numai a condiții decente de învățat nu sună și toate sunt rezultatul managementului defectuos practicat în această instituție de ani de zile;

6) Așa numita acțiune de protest a copiilor mici împotriva deciziei Consiliului local de a nu aloca aproape toți banii orașului pentru extinderea școlii a fost de fapt o acțiune a directoarei școlii care, cu nesimțire, a abuzat de copiii mici, ținându-i cu forța pe coridoarele școlii în liniște, în loc să îi lase să se joace în pauză în curte. Nu poate să îmi spună mie cineva și să îl și cred că copii în vârstă de 5-6 ani s-au gândit ei să protesteze în liniște cu o carte în mână. Totul a fost un teatru ieftin, pus la cale de directoarea școlii și de câteva persoane politice, care visează voturi la următoarele alegeri de pe spatele părinților. Aceeași directoare a făcut presiuni foarte mari asupra consilierilor locali și a primarului pentru a promova acest proiect de Hotărâre de Consiliu, un proiect absurd, iar în ședința de Consiliu local a crezut că este la piață, discutând în ședință arogant cu consilierii locali și cu primarul, folosind și cuvinte nepotrivite pentru o ședință de Consiliu local.

Primarul municipiului Sighet, Vasile Moldovan, a publicat o postare pe pagina de Facebook a domniei sale pe acest subiect, postare pe care o redăm mai jos:

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și