Ca în fiecare an, Mănăstirea Moisei și-a deschis porțile pentru a-i primi pe credincioșii care și-au făcut un obicei creștin din a cinsti acest praznic prin participarea la slujbele speciale cu ocazia hramului.

Pentru cei care nu știu, mănăstirea Moisei este așezată la poalele vârfului Pietrosul Rodnei. Cu viață de obște încă din sec. al XV-lea, mulți își găsesc liniștea atât datorită programului liturgic zilnic, cât și datorită bisericii de lemn care datează încă din 1599.

Potrivit informațiilor furnizate de către oficialii Mănăstirii Moisei, Hramul Mănăstirii Moisei din 15 august „este un prilej pentru cei prezenți de a primi binecuvântare de la Episcopul locului. Încă din anul 1672, atunci când Mănăstirea Moisei a fost sfințită de către Sfăntul Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei, care deținea atunci și titlul de Episcop al Maramureșului și din anul 1690, când Sfântul Iosif din Maramureș care a ținut sobor la Mănăstirea Moisei, ierarhii ținutului maramureșean au o legătura duhovnicească cu Mănăstirea Moisei”.

„Locul, biserica de lemn, biserica de zid, slujbele, mulțimea de credincioși dar și procesiunile specifice Mănăstirii Moisei sunt un fenomen aparte pentru Mănăstirea Moisei. Grupuri de tineri îmbrăcați în straie populare, cu prapori, intonând pricesne închinate Maicii Domnului, vin pe jos la mănăstire, înconjoară cele două biserici de trei ori, se închină la icoane și apoi se așează la loc de odihnă pentru a asculta cu evlavie slujbele hramului”, spun reprezentanții Mănăstirii.

„Miracolul acestor procesiuni este faptul că ele nu au putut fi interzise pe timpul comunismului, atunci mai ales constituindu-se în adevărate manifestări de rezistență, prin credință în fața unui regim ateu” scrie în prefața cărții „Procesiunile de la Moisei”, carte documentată și scrisă de Iuliana Bancescu. P.S. IUSTIN al Maramureșului și Sătmarului face ca cei prezenți să se afle într-o strânsă legătură cu Cerul la momentul cinstirii Sfintei Adormiri a Maicii Domnului.

La Rohia Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată în sobor de stareţi, preoţi şi diaconi de către Preasfinţitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul Arhiereu Vicar al Maramureșului și Sătmarului, în prezenţa a miilor de pelerini şi iubitori ai Maicii Domnului din Muntele cel sfânt al Rohiei.

Toti credincioşi prezenţi la hramul Mănăstirii Rohia, vor primi o masa caldă din partea credincioşilor Parohiei Groşii Ţibleşului, atât în ajun după slujba Vecerniei cât şi în ziua Praznicului după Sfânta Liturghie.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și