Știri Sighet247.ro: Adrian Ghenie - Maramureşeanul datorită căruia România a început să conteze pe piaţa mondială de artă

România a intrat în atenţia pieţei mondiale de artă în 2014 datorită tânărului artist român Adrian Ghenie, care a vândut în acest an, la licitaţii importante, un număr de zece lucrări, stabilind şi un record personal, cu tabloul "The Fake Rothko", adjudecat pentru 1,7 milioane de euro.

Adrian Ghenie - Maramureşeanul datorită căruia România a început să conteze pe piaţa mondială de artă Dacă în ultimii ani, Constantin Brâncuşi a continuat să fie cel mai tranzacţionat artist român pe piaţa de artă mondială, 2014 a dovedit că şi arta română contemporană începe să conteze la nivel internaţional. Ascensiunea românului Adrian Ghenie pe piaţa mondială de artă a culminat în acest an cu includerea sa pe primul loc într-un top 50 al artiştilor contemporani care au performat surprinzător de bine în licitaţii în 2014, realizat de site-ul artnet.com. Conform sursei citate, un număr total de zece lucrări realizate de Adrian Ghenie au fost vândute în acest an în licitaţii.

Astfel, tânărul artist român a reprezentat una dintre surprizele licitaţiei organizate de casa Sotheby`s, pe 30 iunie, la Londra, conform agenţiei de presă Reuters, care remarca faptul că lucrarea acestuia "The Fake Rothko" a fost adjudecată pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată de specialişti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea "The Fake Rothko" este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie. Lucrarea a fost pusă în vânzare de un colecţionar american şi adjudecată de un investitor asiatic.

Pe de altă parte, în luna octombrie,

O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Ce mesaj trimit hoții
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 27 iulie
JAF LĂSAT CU CRIMĂ - Cinci români arestați pentru uciderea unui italian în vârstă de 72 de ani
HG - Absolvenții cu 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi sume de bani substanțiale
Un vaccin împotriva diabetului de tip 1 ar putea fi testat pe oameni începând de anul viitor
Furnizare apei potabile, sistată temporar pe două străzi din Sighetu Marmației din cauza unei avarii
O tânără s-a aruncat aseară de pe un pod în râul Vișeu cu scopul de a se sinucide
MARAMUREȘ - Șapte persoane reținute după ce Poliția a descins la persoane bănuite de comiterea de INFRACŢIUNI SILVICE, EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI
ALERTĂ CU BOMBĂ PE AEROPORTUL INTERNAȚIONAL CLUJ – Un bărbat a fost reținut de către polițiști
Cauza accidentului din Ungaria, în care trei romani au murit iar șase au fost răniți, ar fi că șoferul microbuzului a adormit la volan. O persoană decedată este din Sighet
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru miercuri, 26 iulie
DE VARĂ - Salata cu „de toate”
Leul s-a apreciat ușro față de euro și dolar
Șase tineri au fost admiși în programul de internship al Instituției Prefectului
BAIA MARE: CARAVANA FILMELOR NEXT – 3 seri de picnic și cinema sub clar e lună
Străzi inundate în Baia Mare și brazi smulşi la Izvoare, efectele furtunii de astăzi
OLD-BOYS, MECI AMICAL – AS Maramureşul Sighetu Marmaţiei – Sport Team Baia Mare 6-2 (5-2)
Atenționare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică în Maramureș, în următoarea oră
FOTO & VIDEO: TRAGEDIE - Trei cetățeni români au murit într-un accident rutier în Ungaria
VIDEO - 6.500 de pachete cu țigări ascunse într-un autoturism, descoperite la frontieră
Medicamentul care reprogramează celulele pentru a lupta împotriva cancerului
Tânăr bănuit de tâlhărie, internat la Spitalul Municipal Sighet pentru expertiză psihiatrică
Tulburarea ordinii publice şi distrugere în parcarea unui supermarket din Baia Mare
China a mobilizat trupe la granița cu Coreea de Nord
Sighetu Marmaţiei - Un mopedist a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale după ce a căzut
Sighet - Dosar penal pentru ucidere din culpă într-un accidentat mortal pe strada Făget
Doi falși angajați ai companiei de gaz au furat 6500 lei de la un băimărean
700 de liceeni din Maramureş au devenit şomeri
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 iulie
Atac cu drujba într-un oraș din Elveția. 5 răniți
24 iulie „Ziua Poliției de Frontieră Române”
AVERTIZARE - Cod galben de vijelii și pentru Maramureș, începând de luni seară
METEO - Cum va fi vremea în următoarele trei luni
Tisa - Un bărbat de 61 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a fost acroșat de un autoturism
Sarasău - O tânără din Sighet nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu un autoturism