Conform sursei citate, documentul a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală, şi poate fi consultat accesând următorul link: http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2019/10/Hotararea-AEP-35-2019.pdf

Potrivit acestei hotărâri, Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare prevăzute în anexă, precum şi pentru aducerea la cunoştinţa alegătorilor din străinătate a sediilor acestora, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, hotărârea stabileşte că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare prevăzute în anexă către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, precum şi către formaţiunile politice care participă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite.

Anexa cuprinde lista celor 444 de secţii de votare aprobate prin Hotărârea AEP nr. 35/2019.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și