Știri Sighet247.ro: AGENT 007 - Primarul de Iași, Gheorghe Nichita, îşi spiona iubita chiar şi la şedinţele de spiritism

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a avut până la Adina Samson şi alte amante, iar asta i-a adus şi divorţul. Totuşi, Adina Samson a fost cea care „i-a pus capac”, ea fiind cea pe care edilul o spiona chiar şi la şedinţele de spiritism, potrivit România TV.

AGENT 007 - Primarul de Iași, Gheorghe Nichita, îşi spiona iubita chiar şi la şedinţele de spiritism Interceptările DNA au scos la iveală că bărbaţii care se apropiau de amanta primarului erau ameninţaţi de Clanul Corduneanu.

Presa locală scrie că Gheorghe Nichita s-a iubit mai întâi cu fiica unui doctor celebru din Iaşi, dar şi cu o angajată de la regia de apă, ajunsă după puţin timp patroana unui salon de înfrumuseţare. Apoi s-a cuplat cu cea care în 2011 era secretarul interimar al municipiului, o tânără măritată, pe nume Denisa Ionaşcu.

Soţia lui Nichita nu era deloc străină de escapadele soţului, aşa că a divorţat, iar apoi a povestit presei despre conturile ascunse ale primarului, în care s-ar afla 20 de milioane de euro., potrivit România TV.

Pentru Adina Samson însă, primarul Iaşului a mobilizat toată poliţia locală. Aşa s-a ajuns până şi la supravegherea şedinţelor de spiritism, despre care primarul a aflat tot de la angajaţii lui.

Iată un fragment din interceptările unei

FOTO - Ţigări în valoare de peste 68.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră
Încă un weekend cu intracțiuni rutiere
Polițiștii maramureșeni au fost la datorie în weekend
Vehicul sustras din Franţa, identificat de poliţiştii din Maramureş
Coreea de Nord confirmă că a lansat cu succes o rachetă balistică
Săcel - Monument dedicat lui Pintea Viteazul şi lui Florin Piersic
Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 18 aprilie 2017, cu o valoare de 144 de lei
Bătaie în centrul Clujului între fanii lui U Cluj și cei ai Stelei
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 22 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru luni, 22 mai
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune
SĂRBĂTORI: Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 21 mai
O  CARTE, DUMINICA: „Sapho” de Alphonse Daudet
LIVIU DRAGNEA - „Ambasador al Turismului Maramureșean”. Acesta promite bani pentru reabilitarea DJ Vadu Izei - Săcel
VIDEO - Inundații în Sighet după ploaia torențială din această dupăamiază
Când leprele-s la guvernare, tot omul vina lui o are ...
MOȘ IOAN COLȚ și ANAF-ul: Scenă ANTOLOGICĂ pe Someș când ultimul podar a fost amendat de inspectori
Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău
Tratament pentru obezitate - Balonul cu apă din stomac. Află cum funcționează nouă invenție
Felix, selfie cu o femeie goală. Să fie Mihaela Rădulescu?
Omar este probabil cea mai lunga pisica din lume
COMISIA DE MUNCĂ DIN SENAT - Indemnizatii majorate pentru primari
Simona Halep, calificată în semifinale la Foro Italico
VIȘEU DE SUS - Conferinţa preoţească de primăvară
METEO – Va fi o VARĂ toridă, cu furtuni puternice şi o perioadă de secetă
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 20-21 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 20 mai
Cutremur cu magnitudinea de 3,4 în județul Vrancea, azi dimineața
Cartel ALFA protestează față de organizarea dezbaterii publice privind proiectul legii salarizării
Consumul de fructe oleaginoase reduce cu 40% riscul de recidivă a cancerului colorectal
Tarifele de referință la RCA intră în vigoare de vineri
O zi plină! Peste 100 de amenzi la circulaţie într-o singură zi
Vişeu de Sus - Două autovehicule indisponibilizate şi peste 2000 de pachete de ţigări confiscate
Bărbat condamnat la doi ani închisoare pentru infracţiuni rutiere