Înfiinţarea unui post de radio în Maramureşul istoric a fost un vis mai vechi al sighetenilor care, aveau o anumită tradiţie creată printr-un Centrul de Radioficare foarte activ peste un sfert de veac, apoi prin colaborarea cu Postul Naţional de Radio care a realizat aici numeroase emisiuni.

La festivitatea aniversării a 675 de ani de la prima atestare scrisă a orașului, au participat numeroși invitați, o parte din cetățenii de onoare ai municipiului, din partea SRR, directorul general, președinte al Consiliului de Administrație, Dragoș Șeuleanu iar de la Radio Cluj, directorul Florin Zaharescu și primarul muncipiului Eugenia Godja. După spectacolul de gală pe care-l regizasem, a avut loc o masă rotundă organizată de invitații de la Radio (la Casa Armatei- azi Centrul Cultural).

Acolo „s-a bătut palma” pentru înființarea postului local. Eu am fost desemnat să încep demersurile organizatorice. Trebuie să precizez că Dragoș și Carmen Șeuleanu, erau cetățeni de onoare ai municipiului, că realizaseră multe emisiuni pe diferite teme, aici, la Sighetu Marmației, erau foarte legați de oamenii locului, că au sprijinit organizarea a două mari evenimente culturale - „Festivalul datinilor de iarnă” și „Festivalul primăverii”, pe care am avut prilejul să le trannsmit în direct pe postul național de radio ! (Între timp am devenit și colaborator (plătit) al Postului Național de Radio).

Au fost câteva propuneri privind locația postului care nu au fost agreate de conducerea SRR. Am ales actualul sediu, deoarece cunoșteam foarte bine clădirea care fusese creșă săptămânală, arhivă, părăsită câțiva ani, dată Muzeului Maramureșului- care a renunțat să o mai folosească.

SRR-ul s-a angajat să dea aparatura, personal, antena, administrației locale revenindu-i sarcina de a pregăti locația. Cunoscând bine clădirea am făcut o schiță de amenajare a încăperilor - cabine, tehnic, redacție și o sală multifuncțională (căreia până și arcadele au fost făcute după schițele mele). Am apelat la ec. Vasile Godja, director la PLIANTE, care s-a pus garant pentru începerea lucrărilor cu firma SC CONSIM SA (dir. ing. Vasile Mureșean). Firma a efectuat o parte din lucrări, dar cum finanțarea întârzia, lucrările s-au oprit o bună perioadă de timp. Ing.Ștefan Bereș, viceprimarul municipiului a venit în ajutorul viitorului radio, sprijin pe care l-a dat ori de câte ori am avut nevoie. O echipă de la București și apoi de la Cluj Napoca (cu Mircea Pogăcian – inginer șef) au terminat lucrările și instalația tehnică. Conducerea Radio Cluj a preluat coordonarea postului și a organizat un concurs pentru funcțiile de redactori și tehnicieni.

Prima echipă de la Radio Sighet a avut în componență pe Ioan Dorel Todea- redactor coordonator, Carmen Sas-redactor, Iuliu Kovy-tehnician, Vasile Codrea -tehnician și colaboratori pe Johnny Popescu- rubrica în limba maghiară și Emilia Codrea –rubrica în limba ucraineană.

După probele tehnice, urma ca în seara zilei de 1 noiembrie să începem să emitem, dar din cauza unor probleme birocratice cu cei care ne asigurau transmisia s-a amânat. A doua zi echipa de la Cluj pornise spre casă, când a a venit aprobarea, așa că la ora 18,00 (afară ploua cu găleata) în seara zilei de 2 noiembrie 2004 Radio România Sighet a început să emită ! A fost o emisiune cu urări din partea unor personalități din radio, artiști, politicieni și cu un mesaj de la Paris unde se afla conducerea SRR.

Lucrările nu erau terminate, așa că am muncit în condiții dificile. Luna de probă a avut ecou în rândul sighetenilor, a ascultătorilor din stânga și din dreapta Tisei, am primit mesaje, cel mai interesant a sosit din Germania (au urmat apoi câteva sute din străinătate).

Festivitatea inaugurării oficiale a Postului Radio România Sighet a avut loc de Ziua Naţională a României, la 1 decembrie 2004. O zi de iarnă, o zi frumoasă luminată de un soare prietenos, apărut parcă pentru a da strălucire evenimentului.

Prin înfiinţarea Postului local Radio Sighet, al Societăţii Române de Radiodifuziune, se poate vorbi despre creşterea audienţei şi notorietăţii posturilor de radio publice; despre difuzarea unor programe speciale (social-cultural-educative) consacrate locuitorilor unei zone cu o populaţie eterogenă; promovarea programelor de dezvoltare economică şi turistică, a valorilor culturii populare maramureşene; promovarea multiculturalităţii în zonă (rubrici în limba ucraineană şi maghiară); păstrarea limbii şi culturii românilor din Maramureşul istoric.

Au trecut ani de satisfacţii şi bucurii, ani în care cei din redacţie au învăţat pas cu pas din cerinţele publicului din stânga şi din dreapta Tisei.

În jurul radiolui s-au strâns un număr de peste treizeci de colaboratori-voluntari, de profesii și vârste diferite, toți având un rol excepțional în activitatea postului de radio și mă refer nu numai la conținutul și realizarea emisiunilor dar și la organizarea unor evenimente cultural-artistice menite să atragă ascultătorii, să îmbogățească emisiunile, să răspundă cerințelor populației acestei zone speciale, multiculturală, transfrontalieră !!!

Radio România Sighet a devenit nu numai o instituţie massmedia respectată ci şi o adevărată instituţie de cultură care a polarizat numeroase manifestări culturale reprezentative pentru această zonă.

În arhiva Radio România Sighet au rămas înregistrate emisiuni excepționale, voci ale unor mari personalități din viața cultural-artistică, socială, medicală, sportivă, economică, politică,religioasă, în studio având ca invitați numeroși miniștri, parlamentari și unul din președinții României.

Se împlinesc cincisprezece ani de activitate a Postului Radio România Sighet, moment de bilanţ, de bucurie, dar şi de dorinţa de a răspunde în cât mai mare măsură cerinţelor ascultătorilor, pentru că ei sunt cei care dau sens existenţei acestui post.

Se cuvin mulţumiri tuturor celor care au sprijinit postul Radio Sighet, ascultătorilor pentru fidelitate, să le dorim tuturor multă sănătate!
Succes echipei de la Radio Sighet!

La mulţi ani Radio România Sighet!

Citește și