Momentul trecerii în noul an este marcat de o serie de obiceiuri şi tradiţii transmise din generaţie în generaţie, precum Sorcova, Pluguşorul, umblatul cu Capra sau cu Ursul. Aceste obiceiuri invocă prosperitatea și belșugul, iar aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

Când se merge cu Sorcova

Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie. În trecut, copiii foloseau drept sorcovă o crenguță înmugurită de copac. Astăzi, însă, sorcovele sunt mult mai spectaculoase, fiind confecţionate dintr-un băț în jurul căruia se împletesc flori din hârtie creponată.

Numele de „Sorcovă” îşi are originea în cuvântul bulgăresc „surov” (verde fraged), care desemnează ramura îmbobocită. Înclinată în mod repetitiv în direcția persoanei căreia i se face urarea, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat.

Obiceiul sorcovitului îşi are originile înainte de Hristos

„Sorcova” nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Prima versiunea datează de prin anul 46 î. Hr, când Anul Nou începea la 1 martie. Pe vremea aceea, exista obiceiul de a colinda pe la casele oamenilor cu ramuri de măslin, simbolul păcii, sau cu lauri, simbolul onoarei.

Mai târziu, se colinda cu ramuri înmugurite de măr, care se puneau în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile când se pleca la colindat, era înflorită.

Superstiţii legate de obiceiul sorcovitului

Obiceiului mersului cu sorcova în prima zi a anului îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii:

- Cu sorcova merg doar copiii, deoarece ei sunt puri, iar urările lor se împlinesc;
- Urările făcute de băieţei se împlinesc mai repede decât cele făcute de fetiţe;
- Sorcova confecţionată în casă are puteri mai mari decât cea cumprată;
- Nu este bine să rămâi nesorcovit, pentru că rişti să nu-ţi meargă bine tot anul;
Este de rău augur să nu-i răsplăteşti pe cei care te sorcovesc.


Preluare: romaniatv.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și