Dar care nație se poate compara cu nația română în ceea ce privește încercările și paradoxurile istoriei sale? Iată câteva dintre ele: poporul român, cel mai statornic din Europa și continuatorul fabuloasei civilizații traco-getice, despre care învățații lumii afirmă că poate fi considerată axa culturii universale, astăzi se resemnează în postura de codaș între popoarele moderne; România este țara cu însemnate resurse ale solului (milioane de hectare de pământ bun de uns pe pâine) și ale subsolului (petrol, gaz metan, aur, sare, metale rare etc.), dar unde se trăiește cel mai prost din întreaga Uniune Europeană și unde traiul celor mulți se înrăutățește de la un an la altul; în sfârșit, dar nu în ultimul rând, spațiul carpato-danubian este locul unde de 27 de ani coexistă speranța cu deznădejdea, demnitatea înrobită cu nedemnitatea înrobitoare, cumsecădenia cu nerușinarea, cinstea cu tâlhăria ca-n codru, adevărul tot mai timid cu minciuna tot mai agresivă, credința sinceră cu necredința ipocrită, cumpătarea cu risipa, sărăcia generalizată cu sfidătoarea opulență a clanurilor mafiote, rara cultură rafinată cu frecventa subcultură, bunul simț cu neamul prost, majoritatea adusă la sapă de lemn cu minoritatea ciocoizată.

1)Prima problemă care iese în evidență la încheierea alegerilor parlamentare este sadica plăcere (sau poate că inconștiență?!) cu care poporul român înțelege să-și prelungească suferința prin votul dat. Și astfel, vorba lui George Orwell, el nu poate fi considerat victimă, ci complice la propria batjocură și mizerie.

Ce anume i-a îndemnat pe românii ieșiți la vot (sub 40%) să împingă PSD-ul spre cea mai categorică victorie din întreaga sa istorie postdecembristă (firește, cu excepția acelei năucitoare perioade când era doar embrionul FSN-ului)? Aici nu e vorba numai de aspectele exterioare (erorile comise de PNL și mesajul eminamente emoțional întrebuințat de PSD în campania electorală), ci de-o îndârjită și de-a-ndoaselea componentă psihologică: pe de-o parte votul la grămadă al electoratului său fidel (vezi roșul neîntrerupt din București, sudul și estul României), pe de altă parte, aș spune eu, este nesperatul ajutor venit din partea acelora care se declară liberali în formă (medici, profesori, avocați, notari, funcționari publici), dar care în conținut au tot interesul financiar-material să mențină actuala stare de lucruri. Da, căci este știut că în apele tulburi se pescuiește cu mai mult spor...

Bunăoară, ce interes ar avea un chirurg bun ca lucrurile din România să intre pe un făgaș al normalității liberale (un liberalism cu care chiar grosul liberalilor de azi are prea puțin de-a face), când el, pe spezele statului, merge în fiecare zi acasă cu câteva mii de lei? Îi mai surâde perspectiva de-a primi o leafă mai mult decât decentă (de pildă, 2000 de euro), cu condiția ca să renunțe pentru totdeauna la mită? Tot așa, ce interes are un profesor de matematică sau limbi străine ca lucrurile în țară să fie curate ca lacrima, când el dă meditații pe rupte (zilnic mai multe serii de cîte 5-6 elevi), bani din care statul nu primește niciun sfanț. A nu se uita preoții și pastorii, care sunt salariații statului, dar nu consimt să dea Cezarului ce-i al Cezarului din sumele încasate (de ei, nu de vreun membru al consiliului parohial și pe bază de chitanță!) pentru mulțimea serviciilor religioase prestate...

2)O altă sâcâitoare chestiune este în legătură cu tenebrosul algoritm de atribuire a mandatelor prin redistribuire. Dacă procesul de redistribuire al voturilor indirecte (rămase după faza de atribuire directă a mandatelor) urmează logica „Celui ce are (a prins pragul electoral) i se dă proporțional cu scorul obținut la scrutin”, calculele ulterioare au darul să te lase cu gura căscată prin surprinzătoarele rezultate la care, potrivit legii, trebuie să se ajungă printr-un preasucit raționament politic. Păi da, căci asta face ca repartizarea mandatelor în faza redistribuirii să nu se mai sinchisească de supremul argument al totalului voturilor obținute de către formațiunile politice.

De pildă, pe țară și la nivelul județului Maramureș, liberalilor le-au revenit 21% din totalul voturilor valabil exprimate, la care se adugă circa 2% prin redistribuire. PMP a obținut la nivel național cu ceva peste 5% (de-abia a prins pragul electoral cu voturile venite din Basarabia), iar după redistribuire va primi un mizilic de 0,5%. Dar în pofida faptului că peneliștii maramureșeni au de 2,5 ori mai multe voturi ca pemepiștii (aproximativ 8%), după (i)logica legii, mort-copt cel de-al treilea mandat de senator trebuie să revină formațiunii mai slab creditată. Și iac-așa PNL Maramureș, potrivit simulărilor (încă nu s-a comunicat oficial) va avea un singur deputat (cacofonica doamnă Viorica Cherecheș), iar PMP-ului o să-i revină un mandat de senator (Severica Covaciu, o altă cacofonică doamnă) și unul de deputat.

Vasăzică, noua lege a alegerilor este la fel de proastă ca precedenta, dar cu mult mai păcătoasă: fără să țină cont de referendumul din 2009, a redus numărul șparlamentarilor la plesneală (nici vorbă de maximum 300 cum s-ar fi cuvenit), dar a menținut hazoasa făcătură cu redistribuirile anapoda, precum și posibilitatea ca reprezentanții minorităților să intre în parlament cu mai puțin de jumătate din baremul fixat pentru independenți. Asta da echitate!

3)Cea de-a treia chestiune privește desemnarea premierului: Va fi Liviu Dragnea, ori Tăriceanu va trăda din nou, în speranța c-ar putea deveni premierul dreptei?...

N.B.: Cât despre înțelepciunea (sic!) dovedită de poporul român la alegeri, iată părerea lui Gustave Le Bon (Psihologia maselor, Editura Științifică, 1991) despre mulțimi: „Acțiunea inconștientă a mulțimilor, substituite acțiunii conștiente a indivizilor, reprezintă una din trăsăturile distinctive ale epocii actuale”. Tăcerea este de aur în fața unui argument cu o asemenea greutate...

Sighetu Marmației,
George PETROVAI
15 dec. 2016

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News