Şi celelalte zone ale ţării sunt sub coduri galbene şi portocalii de precipitaţii. În acelaşi interval, a fost emisă şi o avertizare cod portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată, vizate fiind Oltenia, Transilvania, local Maramureşul, Muntenia şi Dobrogea.

Cod roşu, portocaliu şi galben de ploi şi furtuni

”În Oltenia, Transilvania, local în Maramureş, Muntenia şi Dobrogea vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40...60 l/mp şi izolat în Oltenia peste 70...80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelii”, precizează ANM.

Conform ANM, în intervalul 2 septembrie ora 12.00 - 3 septembrie ora 10.00, pentru mai multe regiuni a fost emisă avertizare cod galben, fiind anunţate ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.

”În intervalul menţionat, în vestul, estul şi sud-estul ţării vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25...40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului”, transmit meteorologii. Începând din dimineaţa zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul şi estul ţării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și