Evident, cu rezultatele arhiștiute pentru România și grosul cetățenilor, lucruri care nu-i pun pe gânduri și nu le slăbesc nicicât elanul nătâng: (1)În pofida imenselor resurse ale solului și subsolului, precum și a redutabilului potențial economico-social din Decembrie 1989 (nu numai fără un cent datorie externă, ci și având de încasat creanțe de ordinul miliardelor de dolari), țara a fost secătuită și statornic așezată de politrucii postdecembriști în coada statelor din Uniunea Europeană (UE), la absolut toți indicatorii care reflectă nivelul general de trai și de educație; (2)În trei decenii și ceva, România crucificată a ajuns la uriașa datorie externă de peste 150 miliarde euro; (3)Prin neîntreruptul exod (unii sociologi îi spun dezțărare) din toată perioada postdecembristă (cel mai mare din mult încercata noastră istorie și din orice țară fără conflicte militare), s-a creat un gol populațional de circa șase milioane suflete, proces greu de stopat (cine naiba crede în cacealmaua repatrierii celor stabiliți de ani și ani în străinătate cu întreaga familie?!) după ce însuși președintele Băsescu-Petrov încuraja plecarea incomozilor („Cui nu-i place aici, n-are decât să plece!) și după ce toți cârmuitorii mari și mici n-au realizat mai nimic din ceea ce promiseseră în zecile de campanii (investiții, noi locuri de muncă, trai decent, reducerea birocrației, eliminarea flagrantelor inechități sociale și salariale) întru reținerea în țară a multora dintre cei mai valoroși români: specialiști (cadre medicale, cercetători, profesori, ingineri, economiști, oameni de cultură), meșteri și muncitori harnici, studenți înzestrați; (4)„Legile făcute de hoți pentru hoți” (T. Băsescu) au impulsionat infracționalitatea de toate vârstele și gradele (de la elevi și până la aleși, de la găinari și până la criminalii în serie), au adâncit până în vecinătatea catastrofalului decalajele dintre îmbuibații fără obraz (politruci, ciocoi, magistrați, ghinărari de doi bani) și imensa masă a sărăntocilor nedescurcăreți (sic!), au devitalizat învățământul și au distorsionat planul moral-spiritual al locuitorilor de pe aceste meleaguri (locul binelui a fost luat de binele discutabil sau chiar de răul sadea, al adevărului de minciună, al respectului de impertinență și mojicie), toate astea contribuind la actuala brambureală politico-socială: cârmuitori necalificați și puși pe căpătuială (de pildă, parlamentari și miniștri certați cu legea, edili de teapa lui Cătălin Cherecheș), indivizi găunoși și cu ifose, relații interumane încordate și nesincere, instituții supraponderale și exasperant de indolente/ineficiente pentru oamenii de rând.

Aceasta fiind detestabila stare de lucruri din România democratizată în stil iliescian, băsescian și globalisto-iohannian, tot ea ne oferă răspunsul (firește, indirect) la sâcâitoarea întrebare: Pe când mult promisa digitalizare generalizată? Mă rog, chestiunea pare a fi rezolvată de cârmuitorii de dreapta și de stânga (mai nou de dreapta-stânga) aidoma atâtor „grandioase” proiecte...pe hârtie: „România lucrului bine făcut”, „România educată”, „România în Schengen”, „Intrarea românilor fără vize în Statele Unite”, votul electronic (promis de Iohannis românilor în campania din 2014), dublarea alocației de stat pentru copii (promisiune făcută în urmă cu trei ani și, desigur, neonorată de primul aflător în treabă din statul nostru aparent și eșuat) etc.

Dar eu spun că treaba asta (mare) cu digitalizarea nu se va rezolva nici curând și nici integral, ci – la fel ca secularul proiect maramureșean cu tunelul pe sub Gutin (în mai puțin de un veac, cam câte megatuneluri s-au construit în Japonia sau Germania, două țări culcate la pământ de al doilea război mondial?) – mulți ani de-acu înainte va fi un inepuizabil subiect de campanii electorale, chit că în momentul de față există total inutilul Minister al Digitalizării (și nu numai), în frunte cu „înzestratul” Bogdan-Gruia Ivan. Din următoarele două motive nu se va face mai nimic concret la acest capitol:

a)Motivul fizic: în România secolului 21 încă mai există câteva sute (poate chiar mii) de cătune și zone mărginașe neelectrificate, situație în care neghiobul proiect, dacă va fi realizat cândva în atari condiții anapoda, ar fi totuna cu așezarea căruței înaintea boilor;

b)Motivul politico-ideologic al tuturor cârmuitorilor din statul la vedere și din cel paralel: ăștia nu doresc ca, printr-o reală digitalizare, tot omul curios sau interesat de pe aceste meleaguri să cunoască harababura din finanțele țării, județelor și primăriilor, cu colosalele cheltuieli ale instituțiilor statului (în mod deosebit ale celor centrale), cu frecventele și sterilele deplasări în străinătate ale ștabilor (președinte, parlamentari, miniștri, alți mulți băgători de seamă) și cu nesimțitele venituri, poreclite „confidențiale”, ale acelora care, indiferent de culoarea cârmuirii, mereu se situează deasupra legilor morale (aleși, magistrați, mulțimea generalilor și chestorilor, sforari nedetronabili ca Isărescu-Manole și Raed Araf(h)at, șefi de felurite comisii, servicii, comitete și comiții).

E clar, scopul acestor ridicoli și păgubitori luptători (cu gura) pe murdarele baricade ale politicii noastre de haram nu este acela de-a veni în ajutorul concetățenilor nevoiași (fac asta fie atunci când primesc ordin de la Bruxelles, fie în anii electorali), ci de-a se înfrupta cu toții (familie, gașcă, partid) din resursele financiare și materiale ale acestei țări, pusă pe butuci de ei și ai lor prin furturi directe (majorarea în regim de urgență a nemeritatelor lor venituri) și/sau indirecte (trafic de influență, privatizări frauduloase).

Prin urmare, la nivel central (președinte, parlament, guvern, agenții, servicii, comisii, autorități etc.) bătălia se dă pentru înșfăcarea sărmanului nostru buget (unul din puținele bunuri naționale neînstrăinate), știut fiind faptul că cei de la butoanele puterii iau partea leului pentru ei și ortacii lor.

„Bine, bine”, vor spune unii, „o fi așa cum spui la nivel central, de unde se face redistribuirea preferențială a banilor publici și a grosului fondurilor europene. Dar la nivel local, ce anume îi îndeamnă pe catindați să se încaiere pentru cele mai cu moț funcții publice (președinte și vicepreședinte de consiliu județean, primar și viceprimar, consilier județean, municipal, orășenesc sau comunal), mai ceva ca hienele flămânde pe un hoit? Că aici toate sunt la scară redusă și la mâna grangurilor centrali: putere, fonduri, lefuri și avantaje materiale. Nu cumva măcar pe ăștia îi mână la lupta politică bunul gând de-a veni, după puterile conferite de lege, în ajutorul comunității din care fac parte?”

Haideți să le luăm pe rând. Sigur că la nivel local, mult mai lesne ca la cel central (aici atitudinile curajoase și discordante nu doar că sunt rău văzute, dar chiar exemplar pedepsite), există aleși care se dovedesc vrednici prin aceea că, pe perioada mandatului, onorează/concretizează cam toate promisiunile făcute alegătorilor în campania electorală, prin extensie tuturor membrilor comunității. Alde ăștia (precum primarul comunei Ciugud, județul Alba, sau unii din primarii marilor orașe vestice – Oradea, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara) sunt rari nu fiindcă fac minuni (mă rog, realizările lor, îndeosebi cu fondurile europene atrase, par minuni în comparație cu crasa nevrednicie a majorității edililor postdecembriști!), ci pentru că s-au devotat trebuințelor localității și cetățenilor ei, promisiunile din campania electorală și problemele locuitorilor constituind fișa postului său de cârmuitor local.

Nota 1: În ce mă privește, eu cred că foarte necesară într-o fragedă și originală democrație, precum cea de la noi, ar fi introducerea/deschiderea la consilii județene și primării a unor carte, în care să fie înscrise promisiunile președinților, primarilor și consilierilor din campania electorală, ăștia din urmă fie că sunt independenți, fie că sunt membrii de partid (se subînțelege, promisiunile formațiunilor politice din teritoriu sunt automat preluate de toți membrii lor cu funcții publice). Pe parcursul mandatului, toate aceste carte să poată fi consultate periodic (să zicem din șase în șase luni) de reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale și/sau de delegații ale comunității, astfel încât toți aleșii să fie verificați, sancționați atunci când se dovedesc ineficienți sau rău intenționați (de pildă, sistematic și fără argumente temeinice boicotează propunerile constructive venite din partea adversarilor politici), iar în ultima instanță chiar să fie demiși fie pentru dezinteres, fie pentru rele practici.

Mai departe. Alegerile locale au avantajele lor, care cu siguranță că-i atrag pe descurcăreții fără scrupule: lefuri consistente, mașină la scară, plimbări în țară și străinătate, relații cu duiumul, trafic de influență, comisioane grase din licitații aranjate. Nu în ultimul rând, funcțiile publice constituie pentru cei mai „destoinici” aleși locali (a se citi „cei mai nedemni și nepricepuți, însă impecabili în raporturile cu șefii politici”) rampa de lansare spre parlament, ministere, diplomație sau parlamentul european.

Nota 2: Nu de puține ori, aleșii locali (în speță consilierii) procedează și votează/nu votează exact ca șparlamentarii. Cine, mă rog, să-i ia la refec și să-i sancționeze, când însuși liderul județean al pertidului le ordonă să nu se prezinte la ședințele care-i dezavantajează? Taman asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă la Sighetu Marmației, unde primarul este pesedist și viceprimărița penelistă, iar relațiile la cuțite dintre ei se răsfrâng în mod jalnic asupra urbei și locuitorilor. Ei bine, primarul a convocat o ședință urgentă, în care – pe bază de probe zdrobitoare privind inutilitatea și reau-voință a viceprimăriței - respectiva doamna urma să fie zburată din funcție. Însă, așa cum spuneam mai sus, consilierii liberali (care de regulă sunt majoritari cu aliații lor conjuncturali) au primit ordin de la Ionel Bogdan, tartorul liberalilor maramureșeni și președintele găunos al Consiliului Județean, să nu se prezinte niciunul la respectiva ședință, altminteri își pierd funcția. Ea (ședința) n-a mai avut loc, viceprimărița și-a păstrat funcția și leafa (ambele nemeritate), iar acuma, din nou desemnată candidata liberalilor sigheteni la funcția de primar, pretinde pe unde se nimerește că a fost și continuă să fie victima pesedistului. Pesemne de aceea, la fel ca în urmă cu patru ani, campania electorală „oficială” a acestei firoscoase catindate (e drept, deocamdată fără afișe și poze gigantice), colegă de barou cu pesedistul, durează cam 3-4 luni, iar cea neoficială 3-4 ani...


George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News