Știri Sighet247.ro: Alexandru Uioreanu, fiul președintelui CJ Cluj, condamnat la opt luni închisoare cu suspendare

Alexandru Uioreanu, fiul președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la opt luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, el având și obligația de a urma un tratament de dezintoxicare.

Alexandru Uioreanu, fiul președintelui CJ Cluj, condamnat la opt luni închisoare cu suspendare Inițial, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj, în septembrie 2013, la un an și șase luni închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri și plata unei amenzi de 2.500 lei pentru deținere de droguri, însă miercuri ÎCCJ a admis recursul acestuia și i-a redus pedeapsa la opt luni închisoare cu suspendare.

Instanța supremă i-a impus lui Alexandru Uioreanu un termen de încercare de 2 ani și 2 luni și obligația de a se supune măsurilor de tratament în scopul dezintoxicării.

În același dosar, au mai fost condamnați Nagy Ferenc la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare și Nagy Gyongyever la 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare, ambii având aceeași obligație de a se supune unui

Italia - Cutremur cu magnitudinea 4,2 în centrul țării
Sfaturi utile - Când este mai bine să faci duş, dimineaţa sau seara? De ce trebuie să ţii cont?
Cea mai „periculoasă” vârstă pentru cuplurile căsătorite
Masa în vacanță - Care sunt țările cu cele mai sănătoase preparate
„Am vrut să omor un polițist” - a declarat ucigașul polițistului de la Suceava
ANM a extins atenționarea de caniculă la 16 județe
Arsurile solare se pot trata cu vitamina D
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 iulie
Jandarmii maramureşeni la datorie în acest weekend pentru siguranța participanţilor la evenimentele cultural-artistice
ANCHETĂ la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului - Un stareț din Borșa e acuzat că a lăsat o fostă măicuță însărcinată cu gemene
FOTO - Cum arată picioarele unui ciclist după Turul Franței
Cutremur în Turcia şi Grecia - MAE anunță numerele de telefon pentru asistență consulară
Strâmtura - A accidentat un copil de 10 ani și nu a anunțat poliția
Rona de Sus - Pieton aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de o autoutilitară
Şugatag - O femeie în vârstă de 35 de ani a intrat cu mașina în gardul unei case
Peste 3000 pachete cu ţigări şi 165 kg legume fructe confiscate de poliţişti, în urma acţiunilor din ultimele zile
„Tupeistul” a fost identificat de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate
Legea antifumat va fi modificată. „Spaţiul public închis” va fi redefinit
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 iulie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 iulie
FOTO & VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
Cod galben de caniculă în nouă județe, de vineri până duminică; temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Seini - 28 de sancţiuni pentru încălcări ale regulilor de circulaţie
Tineri reţinuți pentru 24 de ore pentru tâlhărie
Game of Thrones - Orașul din UE care a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma serialului
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (8)
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 20 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 20 iulie
SĂRBĂTOARE - Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, aducător de ploi. Tradiții și obiceiuri
Wizz Air nu mai tarifează bagajele mari de mână!
UNGARIA - Poliția în alertă, după primirea unei amenințări cu bombă care vizează trenurile internaționale
TAB scufundat în timpul unui exercițiu Saber Guardian 2017
FOTO&VIDEO - Doi ucraineni au încercat să introducă ilegal în țară 6.000 de pachete cu țigări de contrabandă înotând prin Tisa
Dosarul preotului Cristian Pomohaci, preluat de Parchetul General