"Suma primită în urma divorțului este de șapte milioane de dolari, și șapte de milioane de dolari vor fi donați", a precizat ea joi.

Banii vor fi împărțiți între Spitalul de Copii din Los Angeles, unde actrița face voluntariat de zece ani, și proiectele destinate femeilor care au fost victime ale violenței conjugale, desfășurate de American Civil Liberties Union.

Heard, 30 de ani, a intentat divorț în luna mai, după 15 luni de căsătorie. În aceeași lună, actrița a obținut un ordin de restricție împotriva lui Depp, după ce a declarat instanței că actorul a atacat-o de mai multe ori.

În fotografiile publicate de site-ul TMZ și de revista People, Heard poate fi văzută cu o vânătaie la ochiul drept, apărută după ce actorul ar fi aruncat în ea cu telefonul mobil la 21 mai.

Avocații lui Depp au respins însă acuzația de abuz și au sugerat că actrița a fost motivată de bani.

"După cum scrie în ordinul de restricție și în acordul privind divorțul, banii nu au jucat niciun rol pentru mine personal și nu vor juca niciodată, decât în măsura în care îi pot dona în scopuri caritabile și, în acest sens, sper să ajute persoanele mai puțin capabile să se apere", a declarat Heard.

Citește și