Vineri, 1 decembrie a.c., în jurul orei 05:40, jandarmii au fost solicitaţi să intervină în faţa unui local situat în Piaţa Libertăţii din Baia Mare, pentru faptul că trei tineri din Baia Mare cu vârsta de 25, 34 şi 35 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor neînţelegeri, au provocat scandal şi au tulburat liniştea cetăţenilor prin strigăte şi larmă.

Acestora jandarmii le-au aplicat câte o sancţiune contravenţională cu amendă. În jurul orei 21:10, patru tineri, trei din Baia Mare şi unul din Baia Sprie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au tulburat liniştea locatarilor dintr-un imobil situat pe strada Decebal din Baia Mare prin strigăte şi larmă, prin ascultare de muzică la un volum ridicat iar sâmbătă, 2 decembrie a.c., în jurul orei 00:40 alţi doi tineri din Baia Mare au săvârşit aceleaşi fapte la un imobil situat pe strada Melodiei din Baia Mare. Cei şase tineri au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă. Duminică, 3 decembrie a.c., în jurul orei 08.30 în incinta secţiei U.P.U. a Spitalului Judeţean din Baia Mare, un tânăr de 23 de ani din Baia Mare, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat injurii personalului medical iar jandarmii care au fost solicitaţi să intervină au aplicat acestui tânăr o sancţiune contravenţională cu amendă.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și